TU STII CE PATESTI IN TIMP DUPA EXTRACTIA UNUI DINTE?

Tu stii ce patesti in timp dupa extractia unui dinte?

Uneori scapand de dintele dureros, eviti pentru mult timp stomatologul chiar daca ti-e prieten. Nu este cea mai buna atitudine!

Lipsa chiar si a unui singur dinte afecteaza dintii vecini care se inclina spre spatiul edentat,  facand dificila inserarea in conditii de siguranta a unui implant dentar. Dintii antagonisti ies din alveole cautandu-si antagonistul si realizand blocaje ocluzale din care articulatia temporomandibulara sufera modificari care in timp vor da dureri de cap si nevralgii greu de rezolvat.

Iti imaginezi ca in cazul lipsei mai multor dinti sau a unor lucrari prost echilibrate efectele se vor multiplica.

Stiind toate acestea poate vei reconsidera atitudinea ta fata de lipsa unui dinte.

 

Anunțuri

Si tie ti-e frica de dentist?

7965242-a-dentist-examining-a-girli-s-teethDaca si tie ti-e frica de dentist si eviti cat poti acea intalnire de gradul 0, iata in imagini unde te poate duce fobia ta.

Accesand linkul poti alege filmuletul corespunzator situatiei tale care iti arata complicatiile la care te expui si solutiile tot mai costisitoare pe masura ce situatia se complica, fara a mai vorbi de durerea si complicatiile generale asupra organismului.

Acum ca stii, ai mai prins putin curaj sa faci o programare la un control stomatologic?

http://new.americandentalsoftware.com/patient-education-videos/

CONSECINTELE IGIENEI DEFICITARE LA UN COPIL CU TRATAMENT ORTODONTIC

Am vazut de-a lungul timpului unde poate sa duca o igiena deficitara la un copil cu tratament ortodontic.

Din nefericire pentru ele, erau fete ai caror  parinti cu dare de mana, s-au grabit sa le puna aparate de indreptat dintii, uitand sa le aduca la controalele periodice si sa le verifice cat de bine se spalau pe dinti.

Urmarea a fost dezastruoasa! Tratamentele s-au prelungit mult prea mult cu consecintele de rigoare: o explozie de carii si dinti cu aspect erodat, patat, gingii inflamate si resorbtii ale septului alveolar, apozitie osoasa pe menton cu proeminarea barbiei.

Dintii erau drepti, aliniati, tratamentul isi atinsese scopul propus, insa cu ce pret 😦

Din nefericire principalul vinovat erau chiar pacientele, care desi nu mai erau micute, nu fusesera constiente de importanta  igienei bucale riguroase si a respectarii programarilor. Aparatele ortodontice fixe se pun dupa ce erupe complet si molarul doi definitiv, adica dupa varsta de 13 ani. Nici parintii nu sunt mai putin vinovati ca nu au reusit sa-si responsabilizeze si supravegheze copilul, sa-l verifice si sa-l duca la control comform programarilor.  Au prelungit durata tratamentului si au ridicat astfel pretul si  nivelul complicatiilor.

O parte din vina o are si medicul curant, ca nu a reusit sa implice si mobilizeze pacientul si sustinatorul legal al acestuia. Dar ce poti sa faci cand vine la control la trei luni in loc de trei saptamani, cu dintii plini de placa bacteriana si tartru, motivand ca au fost plecati si n-au avut timp sa se ocupe de copii ?

Cu totii ne dorim dinti frumosi si sanatosi, atentie insa!

Depinde in primul rand de noi! In timpul tratamentului ortodontic igiena bucala trebuie sa fie de doua ori mai buna, astfel incat sa nu apara conditii favorabile demineralizarilor si carierii dintilor. Evitarea alimentelor acide, dulci, a celor lipicioase care se indeparteaza greu, a celor dure care pot desprinde  brecketurile, ar trebui respectata de asemenea.

Sunt pentru tratamentele ortodontice, eu insami am purtat un incognito in scop protetic si recomand in continuare tratamente ortodontice pacientilor mei mici si mari. Mare atentie la medicul ortodont ales, la recomandarile din timpul si dupa tratamentul ortodontic daca vreti sa obtineti rezultatul dorit.

gutiere-invisalignSi inca ceva!  La tratamentele acelea cu gutiere rigide, invisalign, care sunt in trend acum, atentie la  igiena dentara a aparatului. Daca ramane pe dinti cat de putina placa sau resturi alimentare, in conditiile de anaerobioza create de gutiere, flora cariogena va exploda si ca urmare si cariile interdentare si cele  ocluzale, mai ales la dintii cu un relief accentuat. Asa ca periati cu simt de raspundere si clatiti cu apa de gura fara alcool si inainte  de aplicarea gutierei si dupa indepartarea ei, iar gutiera spalati-o si inainte si dupa ce ati scos-o din gura, cu o periuta de dinti mai veche cu apa si sapun, si puneti-o in cutiuta ei dupa ce ati uscat-o bine in prealabil, pastrand-o intr-un loc uscat si luminos. Daca o veti spala superficial, doar prin simpla clatire sub jetul de apa, vor mai ramane resturi de saliva, de celule descuamate  care intr-un mediu umed, inchis si la intuneric vor favoriza dezvoltarea bacteriilor si a microorganismelor, ce nu se vor  indeparta prin clatirea usoara cu apa inainte de reaplicare. Si astfel punand gutierele pe dinti, aduceti pe suprafata acestora o multime de populatii microbiene. Ideal ar fi sa folositi solutii dezinfectante sau macar sa le uscati la lumina directa, intr-un loc ferit de praf. Astfel va scutiti de multe inconveniente si obtineti doar  ce v-ati dorit nu si „bonusul” nedorit!