ALBIREA DENTARA ACASA VERSUS IN CABINETUL STOMATOLOGIC

fb_img_1449074794230.jpgCele mai frecvente intrebari referitoare la estetica dentara sunt cele legate de albirea dintilor.
Cine nu-si doreste  un sirag de dinti albi precum perlele?

Sunt deja obsedante in reclame asocierile dinti-perle, sugerand perfectiunea si luxul.

Sunt si fericiti care au de la natura dinti incredibili de albi, perfecti ca forma, aliniere si culoare.
Si totusi, daca nu suntem printre putinii binecuvantati, cum putem avea o dantura ca in reclame: alba, frumoasa, sanatoasa?

Despre sanatate si frumusete am mai discutat in articole anterioare.
Hai sa vorbim aici despre albire.

Albirea dentara se adreseaza dintilor galbeni, maronii, cenusii, patati.
Nu se adreseaza:
# dintilor cariati, cariile se trateaza si apoi se albesc dintii ,
#obturatiilor vechi compozite sau metalice, care sunt stabile cromatic,
#coroanelor dentare acrilice sau ceramice.
Coloratiile intrinseci date de tetraciclina sau fluor, sunt rezolvate partial de procedeul de albire. Efectul total fizionomic obtinandu-se prin completarea cu tratamentul prin fatete ceramice.

In principal, albirea profesionala este de doua tipuri: acasa si la cabinet.

Ambele functioneaza pe principiul dizolvarii substantelor organice impregnate in stratul superficial al smaltului, in canaliculele dentinare, de aceea se recomanda consumul de apa plata in cantitate mare, dupa albirile dentare, pentru a umple acesti microtubuli dentinari cu apa si a hidrata dintii, in acelasi timp scazand posibilitatea aparitiei sensibilitatii dentinare.

De aceea cateva zile dupa procedura, nu se recomanda alimente si bauturi colorate, se interzice fumatul si consumul de cafea si bauturi acidulate.

Diferentele dintre cele doua tipuri de albire sunt nu doar financiare, ci si ca actiune si efect.
Sistemele de albire pentru acasa se fac cu un gel de concentratie de 10-15% substanta activa aplicat intr-o gutiera personalizata, mulata pe dinti, de preferinta pe timpul noptii, dupa un periaj dentar riguros.
Albirea in cabinet, se face cu un gel de concentratie 30-38% substanta activa, aplicat pe dinti dupa protejarea in prealabil a tesuturilor moi cu o bariera si sub actiunea activatoate a unei lampi speciale.

Albirea acasa incepe sa fie vizibila dupa 3-5 zile.
Albirea in cabinet este vizibila dupa 20-50 min, avand un impact vizual mult mai puternic, efectul de”WOW!”  si tendinta de a zambi fara motiv imaginii din oglinda, doar pentru a-ti admira albul danturii si a te convinge ca nu e o iluzie optica.
Sensibilitate poate sa apara si in timpul procedurii si dupa, dar se rezolva prin aplicarea de geluri desensibilizante si folosirea unei paste de dinti speciale cu o concentratie crescuta in fluor.

Alegerea tipului de albire cel mai potrivit se face cu medicul  stomatolog, care dupa o prealabila examinare si o profilaxie dentara va recomanda procedura corecta si conduita pentru a avea dintii albi o perioada cat mai lunga de timp. Efectele sunt garantate de producatori intre 3-5 ani, daca se respecta indicatiile post-tratament.

Pentru un efect stabil si de durata, se recomanda folosirea pastelor de dinti cu efect de albire sau a creioanelor cu care aplicati o solutie diluata de albire, atunci cand se doreste o reimprospatare a efectului .

Nu recomand produsele comercializate pe internet sau in farmacii, multe nefiind avizate de comisiile de specialitate si avand efecte secundare nedorite.

Uneori mai ieftin poate fi platit scump.

Ca de obicei, alegerea va apartine 🙂

Anunțuri

3 comentarii la “ALBIREA DENTARA ACASA VERSUS IN CABINETUL STOMATOLOGIC

    • Gelurile pentru albirea profesionala la domiciliu le poti procura de la un cabinet stomatologic, unde ti se va realiza si gutiera, suportul pentru acesta. Medicul stomatolog iti va lua ampenta dintilor tai si va trimite laboratorului mulajul pentru confectionarea gutierei. Uterior iti va arata cum sa procedezi si-ti va furniza gelul de albit cel mai indicat particularitatilor dintilor tai. Mare atentie la produsele de pe internet care sunt atragatoare prin preturile accesibile si care pot face mai mult rau decat bine!

      Apreciat de 1 persoană

  1. Pingback: 10 SECRETE PENTRU DINTI ALBI | Lucy Visinescu's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s