Cinci semne care anunţă lipsa unor vitamine

Fisuri în colţul gurii. Iritaţii pe piele. Bubiţe pe obraji. Furnicături în picioare. Crampe musculare
Vitaminele sunt substanţe indispensabile bunei funcţionări a organismului. În concentraţii mici, vitaminele sunt prezente în numeroase procese vitale. În majoritatea cazurilor, organismul nostru este incapabil să le sintetizeze. Principala sursă de vitamine pentru organism o reprezintă alimentele. Din păcate, noi mâncăm din ce în ce mai multe alimente procesate care ne aduc din ce în ce mai puţine vitamine. Când ne lipsesc vitaminele, organismul lansează nişte semnale. Iată cinci semne care ne avertizează că organismul nostru suferă din cauza lipsei unor vitamine.
1. Fisuri în colţurile buzelor. Aceste fisuri sunt însoţite de durerea în colţurile buzelor, care poate fi intensă, mai ales atunci când mâncăm şi bem. Este semn că avem o carenţă de fier, zinc şi de vitaminele B3, B2 şi B12.
Soluţia: Să mâncăm carne de pasăre, ton, ouă,  stridii, scoici, arahide, linte, brocoli, ardei roşu, varză.

2. Erupţie pe piele. Iniţial pe faţă şi apoi în alte zone anatomice pielea se descuamează şi este uscată. De asemenea, acest simptom poate fi asociat cu căderea alarmantă a părului. Aceste simptome se traduc printr-o lipsă de vitamina B8, substanţă care se găseşte mai ales în alimente bogate în avidină, proteină prezentă în albuşul crud.
Soluţia: Mâncăţi ouă fierte, avocado, ciuperci, varză, soia, nuci, fragi şi banane.

3. Bubiţe (papule) pe obraji, braţe, coapse şi fese. Acest simptome trebuie să ne ducă cu gândul la o carenţă de acizi graşi esenţiali şi de vitaminele A şi D.
Soluţia: Surse bune de aceste elemente sunt laptele şi produsele lactatele, ficatul, ouăle şi peştele gras. Dar şi expunerea corectă la razele solare. Pentru vitamina A, este recomandat să mâncăm salată, legume colorate cum sunt morcovii, roşiile, ardeii roşii etc. Iar pentru vitamina D, suplimente alimentare.

4. Furnicături şi amorţeală în mâini, picioare, care se extind şi în alte zone ale corpului.
Sunt câteva simptome ce evidenţiază că organismul are nevoie de vitaminele B9, B6 şi B12, în legătură cirectă cu nervii periferici. Aceste simptome pot fi asociate şi cu anxietate, deprsie, anemie, surmenaj, dezechilibre hormonale.
Soluţia: Să facem exces de spanac, sfeclă, caise, ouă, scoci, midii, stridii şi carne de pasări de curte.

5. Crampe musculare mari  în picioare şi spate.
Pentru a evita crampele musculare, este important să verificăm dacă avem  necesarul din toate sărurile minerale. Magneziul este cel mai implicat în apariţia crampelor musculare. De altfel, carenţa de magneziu este una dintre cele mai frecvente. Dar responsabile de aceste crampe mai pot fi şi alte substanţe cum ar fi potasiul sau calciul. Atenţie! Crampele sunt provocate nu de lipsa sărurilor minerale, ci de un dezechilibru al acestora.
Soluţia. O alimentaţie variată şi bogată în fructe şi legume: banane, migdale, alune, cireşe, mere, brocoli, spanac.

Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi ne avertizează că e foarte important să avem o alimentaţie variată, bogată în fructe, legume, lactate, care conţin vitamine naturale. De asemenea, sunt indicate carnea, mai ales de pasăre crescută natural, la curte, şi peştele gras. Astfel, vom fi protejaţi de infecţii, anemii, stări de oboseală şi de depresie.

Autor: Magda Marincovici

sursa: jurnalul.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s