STRESUL SI AFECTIUNILE CAVITATII BUCALE

fb_img_1449174089258.jpg

Stresul, boala secolului XXI, ne produce dureri de cap, insomnii, boli de inima si… afectiuni oro-dentare.
Printre cele  mai frecvente sunt:
-aftele bucale,
-hepesul bucal,
-abraziunea dentara,
-afectiunile carioase,
-afectiunile gingivo-parodontale.
Aftele bucale  sunt ulcere mici cu o baza de culoare albicioasa mărginită de un lizereu roșiatic. Apar  pe mucoasele bucale, uneori în perechi sau chiar in număr mai mare (aftozele). Desi expertii nu sunt siguri  de cauze – ar putea fi  deficiente ale sistemului imunitar, bacterii, virusuri – ei cred că stresul, precum și oboseala si alergiile, pot  crește riscul de apariție a acestora.
Aftele nu sunt contagioase!
Cele mai multe dispar în 7-10 zile. Pentru  a evita durerea si usturimea, se folosesc anestezicele topice sau diverse colutorii si se evita alimentele condimentate, fierbinți sau alimente acide cum ar fi rosiile si citricele. Clatirile cu solutii de bicarbonat de sodiu sau aspirina efervescenta pot fi un remediu.
Herpesul bucal  da leziuni veziculoase in buchet, pline initial cu un lichid limpede. Apar la nivelul mucoasei labiale dar si pe mucoasele bucale si sunt cauzate de virusul herpes simplex in conditii de stres si expunere la temperaturi extreme si vant.
Herpesul este contagios!  
Dispare in 7-8 zile. Se recomanda medicatie antivirala si aplicatii de pulberi de sulfat de zinc, baneocin, betadine.
Bruxismul  se datoreaza starii de stres si nervozitate si se soldeaza cu abraziunea dintilor, care uneori poate merge pana la dentina, cu sensibilitate dentara si reducerea dimensiunii verticale a dintilor dar si a dimensiunii verticale de ocluzie (distanta dintre maxilare), cu afectarea articulatiei temporomandibulare si aparitia de simptomatologie dureroasa. Administrarea de miorelaxante in periodele mai agitate si purtarea unor gutire care sa reduca efectul de abraziune prin
scrasnirea dintilor este de recomandat.
Afectiunile carioase  sunt cavitatile maronii de diferite forme si dimensiuni de pe dinti, datorate in special florei  cavitatii bucale si placii bacteriene. Apar in conditiile de stres ca urmare a scaderii imunitatii si a igienei oro-dentare, precum si a alimentatiei haotice, predominant dulce ce determina  cresterea aciditatii bucale si demineralizarea smaltului . Urmarirea regimului alimentar si a igienei dentare pot fi benefice in acest caz.
Afectiunile gingivo-parodontale datorate de asemenea inmultirii florei bucale patogene, se manifesta initial prin sangerari si usturimi gingivale si se pot complica cu liza osoasa si pierdera dintilor, mai ales daca sunt asociate parafunctiei de bruxism. O igiena riguroasa sau cel putin mestecarea de guma de mestecat dupa gustarile dintre mese sau tigara si cafeaua nelipsite in perioadele de stres reduce considerabil riscurile.
Iata deci cum regimul de viata si stresul afecteaza starea sanatatii oro-dentare si cateva cai de a preveni imbolnavirile.

8 comentarii la “STRESUL SI AFECTIUNILE CAVITATII BUCALE

Lasă un comentariu