DECLARATI DENTISTULUI TOATE BOLILE, ALTFEL…

20190528_143929

Declarati dentistului toate bolile, altfel riscati enorm!

Oameni buni, in fata medicului, chiar si a stomatologului care este tot un fel de medic, avand sase ani de facultate si alti 3-5 ani de specializare, sa va marturisiti mai ceva ca la duhovnic, cand mergeti la spovedanie!
Dupa ce spuneti motivul vizitei, declarati toate bolile generale avute si tratamentele urmate, alergiile si contraindicatiile, bolile parintilor si fratilor de sange, care desi nediagnosticate in cazul vostru, pot fi latente, in cazul celor cu transmitere ereditara.
Daca vi se da o fisa de consultatie, completati-o cu atentie si intrebati unde nu intelegeti, pentru a da raspunsuri cat mai conforme cu realitatea.
Mi s-a intamplat si nu numai o data, sa diagnostichez pacienti care nu stiau de bolile lor, sa ghicesc dupa facies si simptomatologie boli nedeclarate, sau din discutii sa aflu de diverse alergii si riscuri neglijate.

Am facut facultatea la zi si chiar mergeam la toate cursurile si stagiile, pentru ca mi-am dorit foarte mult sa fiu un doctor bun, unul de 10, nu unul care copiaza sau isi cumpara examenele si diploma de licenta.

Ce va faceti daca nimeriti la unul dintre acestia si nu-i spuneti ca sunteti alergic la lactoza sau capsuni, ca luati mai multe pilule, uneori unele albastre care va dau aripi, ca sunteti alergic la antibiotice sau analgezice, ca mama are diabet si tata cardiopatie, ca bunica a murit de inima si bunicul a facut atac cerebral?
Semnati ca sunteti sanatos, va face anestezie si intrati in soc anafilactic. Pana vine salvarea, riscul de deces este mare, ca nu toti dentistii stiu sa faca hemisuccinat intravenos, sau chiar daca stiu se pot speria si bloca, mai ales cei fara experienta.

Declarand de la inceput toate afectiunile, medicul isi poate adapta conduita terapeutica sau isi poate declina competenta facand trimitere la un specialist.
Sunt dentisti care nu fac extractii dentare de teama complicatiilor, altii fac interventii care depasesc competentele lor, bazandu-se pe experienta.

Asa cum ne spunea un profesor in facultate, chirurg toracic fiind, omul are 32 de dinti si o singura inima, daca pierde un dinte mai raman 31, daca pierde inima, se cam duce la Dumnezeu sau Scaraotchi, dupa caz.
Si totusi si la dentist se poate muri…
Nu voi enumera posibilitatile, caci ar crește numarul si asa destul de mare al celor cu fobie de stomatolog…

Va rog insa, spuneti medicilor la care mergeti despre bolile si tratamentele voastre, nu este nicio rusine.
O boala ascunsa va expune riscului unui tratament gresit, unor complicatii ca urmare a reactiilor adverse sau secundare.
Ajutati medicul sa va ajute sa redeveniti sanatosi!

UN ZAMBET PENTRU TINE

fb_img_1453969255321

Cel ce nu m-a parasit niciodata, nu m-a ranit, nu m-a durut si cel mai important, nu m-a abandonat pentru altii, este zambetul meu…

Chiar si in clipele cele mai grele, chiar si cu ochii in lacrimi, a fost acolo, incercand sa-mi traga de colturile buzelor si sa-mi aminteasca:

Va fi bine!

WHITE SMILE FOR MAGIC CHRISTMAS

fb_img_1453565448111

Zambetul, accesoriul de nelipsit de fiecare zi, ne dorim cu totii sa fie perfect si de un alb stralucitor. 

Doar in perioada sarbatorilor de iarna, pana in 23.12.2016, albirea dentara profesionala in cabinet este la pretul albirii dentare acasa si cu numai 899 lei poti avea dintii albi, cu 9 nuante mai albi!

Scapa de discomfortul purtarii gutierelor si gustul neplacut al gelului pentru albire pus in exces, care iti poate rani gingiile si da sensibilitate dentara, si  bucura-te si tu de o albire dentara profesionala sub stricta supraveghere medicala.

Intr-o ora si tu poti avea rezultatul mult dorit, dinti albi, stralucitori!

In plus, beneficiezi si de un control stomatologic si o profilaxie dentara in valoare de 360 lei, GRATUIT!

Suna acum, la 0744 687 665 si prinde  si tu o programare la DENTAL DIAMONDS STUDIO! Oferta este limitata!

CUM AM SCAPAT DE FOBIA DE STOMATOLOG

eu la DE 2008Cum am scapat de fobia de stomatolog?

Simplu, am devenit unul din ei 😉

Oricat ar parea de ciudat, am facut stomatolgia pentru a scapa de fobia de dentist. Prindeam asa o viteza cand treceam pe langa Policlinica de Stomatologie si auzeam tiuitul turbinei, incat nu ma putea opri nimeni si nimic. Durerea acuta ce nu mai trecea cu nimic, ma aducea cu forta pe scaunul acela de tortura. Desi doctorita era o femeie blanda cu o mana usoara care lua durerea ca prin farmec, ca o Zana Buna, n-am reusit sa scap de fobia de dentist pana nu am devenit eu insumi unul.

Asa ca inteleg pefect de ce multi pacienti ajung in urgente cu dureri atroce.

Nu va sugerez sa va faceti stomatologi. Este o meserie grea, pe care daca nu o faci cu placere iti va fi foarte greu.

Pentru mine stomatologia a fost o revelatie. Am descoperit cum pot ajuta si cum pot face fericiti oameni  indurerati. Bucuria recastigarii unui zambet incantator, sau a rezolvarii problemelor de natura dentara m-a rasplatit mai mult decat partea materiala.

Cu multi dintre pacienti am ramas prietena si aniversam cu surprindere 15 ani de cand ne cunoastem. Le-am cunoscut partenerii de viata, copii, prietenii, colegii si de fiecare data ne revedem cu placere.

Cunosc toate acele motivatii temeinice:

MI-E FRICA!!! …NU MA DOARE RAU! …N-AM TIMP!….N-AM BANI!

Un control este mai eficient, mai placut si mai ieftin decat un tratament stomatologic, costa intre 100-250ron sau este gratis cu ocazia diferitelor promotii pentru pacientii fideli.

Tratarea unui dinte daca nu trebuie extras poate fi de 10 ori mai scumpa si presupune mai multe vizite, deci consum de bani si de timp.

Atitudinea radicala „ii scot si pun pun implanturi” nu e deloc sanatoasa. Ca sa nu mai spun ca si dintii pe implanturi trebuie curatati si verificati chiar mai des decat cei naturali.

Asa ca rezolva-ti ACUM toate problemele dentare, maine s-ar putea sa fie prea tarziu.

Pentru un dinte extras, si o extractie nu e deloc placuta, trebuie imbracati altii doi pentru a face o punte.  Pentru un implant dentar bun preturile incep de la 500 Euro/dinte si  presupune 5-6 vizite la stomatolog.

E mai simplu sa previi decat sa tratezi, sa mergi o data pe an la un control programat cand nu te doare nimic, decat sa ajungi in urgenta cu dureri cumplite.

Ca de obicei alegerea iti apartine. 😉

ZAMBETE PERECHE DE UN ALB FARA PERECHE

FB_IMG_1426490521428

 

Pentru ca ti-ai dorit dinti mai albi, mai stralucitori si pentru ca vine primavara si sarbatorile indragostitilor, DENTAL DIAMONDS STUDIO iti face un cadou minunat.

Vino cu perchea ta la sediul nostru din Bucuresti, str. Alexandru Constantinescu nr.20 pana la 31 martie 2016 si veti beneficia de cate o albire dentara profesionala in cabinet, platind una singura, numai 1499 ron.

Suna acum la 0744 687 665 sau 0726 229 039 si fa-ti o programare!

                                                Primavara  incepe cu tine!

 

CHIAR SUNTEM CODASII EUROPEI?

 

Folositi-o-periuta-de-dinti-mai-performanta-pentru-a-avea-o-dantura-mai-sanatoasa_350Desi suntem codasii Europei la consumul de pasta de dinti, un tub /an/pers, eu inca sper ca si romanii sa devina constienti in numar mai mare, de importanta igienei bucale zilnice.

Un rol important in acest sens ar trebui sa-si asume si medicii stomatologi, prin promovarea importantei  perierii zilnice a dintilor, nu numai pentru prevenirea cariilor si a durerilor de dinti, dar si a unor boli generale, afectiunile dentare netratate si resturile radiculare din cavitatea bucala putand duce in timp la boli grave precum reumatismul articular, afectiuni cardiace, renale si multe altele…

Dupa cum vedeti, o simpla carie poate face mult rau.

Si chiar daca stomatologia are solutii pentru mai toate problemele dentare, este mai bine sa previi decat sa tratezi.

” More prevention, less intervention „

Cum poti preveni?

In primul rand printr-un periaj dentar corect dupa masa, cel putin de doua ori pe zi, dimineata si seara. Ar fi bine si la pranz, dar daca nu este posibil, o guma de mestecat sau macar clatitul gurii cu multa apa plata poate suplini satisfacator periajul dentar.

Periajul trebuie efectuat cu miscari verticale ferme, dar nu brutale, dinspre gingie spre marginea libera a dintilor. Miscarile vor fi pe verticala, de jos in sus pentru arcada inferioara si de sus in jos pentru arcada superioara, pe grupuri de dinti.

fb_img_1426490608653.jpgNu se fac miscari pe orizontala, deoarece acestea imping placa bacteriana si resturile alimentare in spatiile interdentare si favorizeaza aparitia pungilor parodontale. Mai nou, au aparut periute special adaptate spatiilor stramte dintre dinti ca un mijloc suplimentar de curatare.

Se vor peria toate fetele dintilor, atat exterior cat si interior, insistandu-se pe fetele ocluzale ale molarilor ce pot fi retentive prin relieful lor, si pe fata interna a dintilor frontali inferiori, zona predilecta de formare a placii bacteriene si tartrului dentar.

Se recomanda utilizarea periutelor medii sau moi, la cei cu gingii sensibile. Contrar asteptarilor, periutele tari nu sunt mai eficiente, dimpotriva, utilizate cu presiune mare duc in timp la retragerea gingiilor si descoperirea radacinilor dentare cu aparitia sensibilitatii dentare si a parodontozei.

In disputa periuta manuala versus periuta electrica, dau castig de cauza periutei electrice. Periuta manuala aplica o forta de 285g la periaj, in timp ce o periuta electrica exercita doar 128g. De aceea, periuta electrica este mai putin agresiva cu dintii si gingiile si nu va afecta nici smaltul, nici cementul radicular, nici coroanele dentare. In plus, este si mai eficienta, indepartand in 2 min mai multa placa bacteriana decat una clasica in 6 min. Explicabil, avand in vedere dimensiunile mici, manevrabilitatea usoara, si nu in ultimul rand turatia intre 2000-7000 vibratii/min.Tot ce trebuie sa faci este sa o plimbi cu o usoara presiune pe toate suprafetele dentare!

flossIn finalul periajului, utilizarea atei dentare sau  a periutelor speciale pentru spatiile interdentare si clatirea cu o apa de gura, de preferat cea recomandata de medicul stomatolog, ar fi minunate! Periuta de dinti se schimba la 3 luni, sau mai repede daca da semne de uzura, existand unele periute cu indicatori de uzura (perisori albastri ce se decoloreaza).

Pasta de dinti aleasa dupa gust, sau la indicatiile medicului curant, in functie de afectiunile buco-dentare, este indicat sa nu fie permanent de la aceeasi firma.

Sper ca urmatoarele statistici sa constate o crestere spectaculoasa a consumului de pasta de dinti la romani, mai ales acum când guvernantii au luat initiativa distribuirii de periute si paste de dinti in scoli.

Pana atunci, programarea din proprie initiativa pentru un control de rutina sau o profilaxie poate schimba statisticile legate de numarul de romani care si-au pierdut un numar considerabil de dinti inainte de vreme. Dar despre acestea, intr-un post viitor…

Video

FATETELE DENTARE NON-INVAZIVE SOLUTIA UNUI ZAMBET PERFECT

5-banner

 

 

 

 

Fatetele dentare non-invazive pot fi solutia unui zambet perfect schimbandu-va radical atitudinea si implicit viata atunci cand aveti dintii patati, mici, spatiati, ciobiti, cu o forma si o simetrie care nu va avantajeaza.

Este unanim recunoscut  ca primul contact este cel vizual si ca in comunicare zambetul este determinant. Acceptam sa purtam lentile de contact cosmetice pentru a avea o privire intensa si a scapa de ochelari, daca este cazul,insa ezitam  sa apelam la stomatolog pentru fatete dentare, din teama sau dand prioritate sanatii in fata esteticii dentare.

Intre timp, asa cum de la ochelari s-a ajuns la lentilele de contact si in stomatologie s-au mai schimbat procedurile. Acum puteti avea zambetul pe care vi l-ati dorit in doua sedinte de cate 45 min.

Fara slefuire, fara provizorii enervante si cel mai important, fara durere!

In ce consta procedura?

In prima  sedinta se face o examinare clinica de catre un specialist in estetica dentara, un set de poze si se ia o amprenta a dintilor. Este bine sa explicati cat mai clar ceea ce va doriti, chiar exemplificand cu fotografii.
In cea de-a doua vizita stomatologul estetician va cimenteaza fatetele cu un material special, care le mentine pe suprafata dintilor cat timp va doriti, daca respectati indicatiile medicului. Ele pot fi indepartate, dintele ramanand ca inainte de aplicarea fatetelor.

Simplu si spectaculos!

Fatetele noninvazive pot modifica forma, dimensiunile, culoare si luminozitatea dintilor, imbunatatind zambetul si aspectul facial.
Nu pot masca defectele mari cum sunt coloratiile intense, obturatiile mari, malpozitiile dentare.

Beneficiarii fatetelor dentare non-invazive trebuie sa respecte indicatiile medicului, sa aiba o igiena dentara riguroasa si sa respecte programul de profilaxie periodica.

Acestea insa ar trebui facute de oricine isi doreste o dantura frumoasa si sanatoasa, nu-i asa?

Asadar, daca va doriti o schimbare radicala, cu efect  spectaculos, nu ezitati!

Dintii va raman integri, iar zambetul  va starni admiratie.

Puteti avea un zambet de vedeta, puteti fi in top 5...

TRUCURI PENTRU BUZE USCATE

Zambet de iarna

Sezonul rece este cel mai mare inamic al buzelor frumoase.

Vantul rece si temperaturile scazute le deshidrateaza, capatand aspectul acela inestetic de buze crapate.

Pastreaza-ti buzele hidratate si frumoase in cativa pasi simpli:

Exfoliaza-le cel putin o data pe saptamana – cu o periuta veche de dinti, pe care pui crema hidratanta din belsug si masezi buzele usor facand miscari de la stanga la dreapta.

Aplica o masca homemade pe buze – amestecând putina miere cu un praf de scortisoara si masand usor.

Foloseste balsam de buze hidratant – de preferat, unul pe baza de ceara de albine ori vitamina E sau unt de shea, pe care sa il aplici e fiecare data cand iesi din casa, pentru a pregati buzele pentru schimbarea brusca de temperatura.

Pont: alege un balsam de buze cu protectie impotriva razelor UV.

Sursa: feminis.ro (c)

TU STII CE PATESTI IN TIMP DUPA EXTRACTIA UNUI DINTE?

Tu stii ce patesti in timp dupa extractia unui dinte?

Uneori scapand de dintele dureros, eviti pentru mult timp stomatologul chiar daca ti-e prieten. Nu este cea mai buna atitudine!

Lipsa chiar si a unui singur dinte afecteaza dintii vecini care se inclina spre spatiul edentat,  facand dificila inserarea in conditii de siguranta a unui implant dentar. Dintii antagonisti ies din alveole cautandu-si antagonistul si realizand blocaje ocluzale din care articulatia temporomandibulara sufera modificari care in timp vor da dureri de cap si nevralgii greu de rezolvat.

Iti imaginezi ca in cazul lipsei mai multor dinti sau a unor lucrari prost echilibrate efectele se vor multiplica.

Stiind toate acestea poate vei reconsidera atitudinea ta fata de lipsa unui dinte.

 

CUM SA MENTII REZULTATELE SPECTACULOASE OBTINUTE PRIN APLICAREA FATETELOR DENTARE

  Rezultatele spectaculoase obtinute prin aplicarea fatetelor dentare pot fi mentinute respectand recomandarile pentru igiena si ingrijirea acestora, recomandari care de cele mai multe ori sunt  facute verbal si mai putin retinute in euforia si  entuziasmul de moment.

Dat fiind pretul destul de ridicat al tratamentului prin fatete dentare, care in SUA poate atinge 3000$/fateta si deci 30. 000$ pentru o fatetare completa, ar fi bine sa se tina cont de aceste recomandari, pentru a nu  pierde rezultatele acestei investitii.

Astfel se impune renuntarea la obiceiurile daunatoare dintilor  si respectarea unei igiene dentare riguroase, incluzand periajul dentar curatarea spatiilor interdentare cu ata dentara si ideal ar fi folosirea unui dus bucal si a unei periute de dinti electrice mult mai eficienta decat cea manuala. In caz contrar pot aparea iritatii si sangerari ale gingiei cu aspect neplacut, precum si carii interdentare.

Se vor evita:

 – pastele de dinti cu efect abraziv care pot zgaria si matui  fatetele dentare.

 – alimentele cu efect cariogen: dulciurile, in special caramelele, sucurile acidulate, fainoasele si alimentele lipicioase.

 – incizia directa a alimentelor tari: covrigi, mere, gutui, piersici, castraveti, morcovi, maslinelor cu samburi, fistic sau alune in coaja, carne tare sub forma de friptura sau gratar.

  – introducerea tacamurilor sau creioanelor intre dinti.

  – deschiderea cu dintii a pungilor de plastic, capacelor metalice si in general  interpunerea intre dintii fatetati a obiectelor dure care prin efectul de parghie port desprinde sau sparge fateta. 
 
Profilaxiile periodice la stomatolog se vor efectua cu paste speciale care nu abrazeaza fatetele, acordandu-se o atentie speciala spatiilor interdentare curatate cu benzi si discuri abrazive. Nu sunt indicate scalerele si nici ansele cu ultrasunete ce pot ciobi sau desprinde  fatetele dentare subtiri.

10 secrete despre zambete

  1. Zambind chiar si cand esti intr-o stare proasta te vei simti mai bine. Psihologii au constatat ca un zambet fortat in conditiile unei stari psihice proaste, descarca endorfine care diminueaza starea de stres si te fac sa te simti mai bine.
  2. Zambetul creste imunitatea organismului. S-a constatat ca zambetul imbunatateste nu doar aspectul fizic ci si starea de sanatate, corpul fiind mai relaxat si mai apt pentru aparare la factorii agresivi externi.
  3. Zambetul este contagios si aduce rezolvari. Involuntar zambesti la o persoana care-ti zambeste sincer si cu toata fata, raspunzand politicos si cu bunavointa salutului sau cererii sale.
  4. Zambind consumi mai putina energie. S-a demonstrat ca pentru a zambi se folosesc doar 8 muschi ai fetei, pe cand pentru a te incrunta folosesti 32 de muschi.
  5. Zambind socializezi mai usor oricand si oriunde in lume. Este unanim acceptat ca zambetul este un semn de bunavointa, de deschidere si acceptare, care deschide usi, inlatura bariere de comunicare sau de limba in orice cultura sau societate.
  6. Zambeste mai des daca vrei sa ai succes. Tendinta de a zambi mai putin de 20 ori pe zi a fost constatata la 30% din subiectii unui studiu, pe cand 28% zambeau de peste 20 ori pe zi, fiind mai destinsi, mai sociabili, mai receptivi la oportunitatile personale si profesionale.
  7. Copii se nasc cu abilitatea de a a zambi. Copii invata din mediul inconjurator, din ceea ce vad si aud, insa au capacitatea de a zambi inca de la nastere, constatandu-se ca nou-nascutii zambesc spontan in somn inca din primele zile.
  8. Femeile zambesc mai mult decat barbatii. In general femeile zambesc mai mult decat barbatii, inca din copilarie, facand mai des contact vizual si avand rezultate mai bune in situatii similare.
  9. Zambetul este cel mai bun make-up. Un studiu facut de Orbit Complete a relevat ca 69% din cei intervievati gasesc femeile mai atragatoare cand zambesc decat cand sunt fardate. De asemenea se mai spune ca zambetul este accesoriul indispensabil oricarei tinute.
  10. Exista  19 tipuri de zambet. UC-San Francisco  a identificat 19 tipuri de zambete si le-a clasificat pe categorii: sociale care mobilizeaza cativa muschi si sincere, care exprima sentimente si se regasesc pe toata fata.

 

Related Articles:

Read more at http://www.pickthebrain.com/blog/15-fascinating-facts-about-smiling/#38oHf4pty4TwLBTR.99

DINTI GALBENI, VERZI, ALBASTRII SAU CE SPUN DINTII DESPRE TINE

zambet  frumuAi dintii colorati, galbeni, verzi, albastrii sau grii? Afla ce spun dintii despre tine, la un simplu zambet sau doar cand deschizi gura sa vorbesti.

O dantura frumoasa si ingrijita denota o persoana sanatoasa, care stie sa aiba grija de ea si de cei din jur. Daca mai este si foarte alba si aliniata, persoana este pedanta si pune accent pe aparente, dorind sa faca impresie buna de la prima intalnire si sa aiba succes in viata.

O dantura galben maronie tradeaza varsta inaintata, un fumator sau un consumator de ceai, cafea, vin rosu, bauturi carbo-gazoase gen Coca-Cola sau Pepsi.

Dinti de culoare metalica sau verde-albastruie denota intoxicatii cu metale, mercurul dand o coloratie verde-albastruie in timp ce cuprul si nicheul  pot colora dintii albastru-verzui.

Inhalarea prelungita a acidului cromic coloreaza dintii in nuante portocalii, iar iodul sau clorul pot da dintilor o nuanta maronie.

Si medicamentele pot modifica culoarea dintilor daca sunt administrate copiilor in perioada de mineralizare a dintilor. Astfel tetraciclina poate colora in galben iar miociclina administrata pentru acnee sau artrita reumatoida coloreaza dintii in gri-albastrui.

Fluorizarea exagerata local cu ape de gura sau paste de dinti cu continut mare in fluor sau general cu Zimaflor administrat in exces poate duce la aparitia unor pete albe opace in special la copii, care cu timpul se pot colora in maroniu. Acestea sunt doar inestetice si nu sunt semnele unor afectiuni stomatologice.

Acizii din alimente asa cum este acidul citric din portocale si lamai pot duce la aparitia unor eroziuni sub forma unor linii sau pete albicioase.

Leziuni in forma de „V” cu smaltul lucios-sticlos, la baza dintilor,  langa gingie apar in cazul unui periaj dentar agresiv sau cu o periuta de dinti dura care duce la abraziunea smaltului si retractia gingiilor, cat si la cei care obisnuiesc sa scrasneasca dintii-bruxomani. Daca leziunea este rugoasa atunci este o demineralizare aparuta in urma unui periaj superficial la baza dintilor cel mai adesea ca urmare a sangerarii gingiilor.

O dantura sticloasa avertizeaza riscul de osteoporoza sau este semn de bulimie, ca urmare a varsaturilor repetate dintii prezentand eroziuni ale smaltului. Demineralizari ale smaltului apar si in boala de reflux gastro-esofagian.

Dintii abrazati, cu margini neregulate sunt semn de bruxism, considerat mai periculos decat cariile, deoarece expun dentina si predispun la aparitia sensibilitatii dentare, a cariilor, afectiunilor gingiilor si articulatiei temporomandibulare.

  

Miracolele consumului de Apa Calda cu Miere pe Stomacul Gol

Lupul Dacic

Beneficiile de sanatate ale mierii sunt bine cunoscute, insa nu foarte multi oameni cunosc beneficiile pentru sanatate ale apei cu miere. Amestecul acestor doua elemente a fost cu mult timp in urma utilizat pentru tratarea diferitelor boli cat si in scopuri cosmetice. Acesta a fost, de asemenea, utilizat ca o bautura delicioasa in timpul diferitelor sarbatori inca din antichitate.

Amestecul unei lingurite de miere cu un pahar de apa calduta – in acest fel veti obtine solutia miraculoasa care are compozitia identica cu plasma. Mierea amestecata cu apa formeaza un compus care mareste capacitatea de vindecare a apei in sine. Acest lucru a fost dovedit stiintific.

Amestecul de apa si miere este rapid absorbit de organism. „Apa miere” ,asa as dori sa o numesc, va imbunatati digestia, toate partile tractului gastro-intestinal, si va ajuta la stimularea intestinelor lenese. De asemenea, imbunatateste si imunitatea organismului pentru a lupta cu raceala si…

Vezi articolul original 188 de cuvinte mai mult

CE SPUNE GURA CAND NU NE VORBIM?

FB_IMG_1467957104246Ce spune gura cand nu ne vorbim  este interesant de stiut ajutandu-ne sa cunoastem mai repede oamenii cu care relationam, castigand astfel timp pretios in aceasta era a vitezei.

Gura, partea cea mai expresiva a fetei umane, datorita muschilor periorali, se presupune ca reprezinta anii 51-54 ai vietii unui om, conform stiintei de citire a fetei.

Gura ideala are dimensiuni moderate, buze egale, frumos conturate si de culoare rosu deschis, lucioase fara a fi umezite de saliva, moi la femei si ferme la barbati, avand o simetrie perfecta fata de linia mediana a fetei.  O astfel de gura releva o fire prietenoasa, cinstita, iubitoare cu un caracter hotarat si scopuri precise in viata, aratand ca succesul obtinut la 40 de ani va duce la cresterea respectului si recunoasterii in deceniul al 5-lea al vietii.

O gura mare arata o fire extrovertita, vesela, deschisa, generoasa, ce atrage multi prieteni, in special in cazul femeilor, insa denota si o oarecare slabiciune si lipsa de rezolutie, posesorul ei nereusind sa isi fructifice succesele obtinute.

Gura mica indica persoanele introverite, precaute, grijulii, lipsite de incredere in fortele proprii, suspicioase si neincrezatoare, iar daca buzele sunt subtiri persoana este neprietenoasa, rece, inchisa.

Daca buzele groase si carnoase sunt considerate apartinand persoanelor pasionale, adesea infidele cand sunt arcuite in sus, buzele subtiri indica persoanele distante, lipsite de caldura si simpatie pentru semeni, cu putine relatii intime in special in perioada mijlocie a vietii cand vor trai in solitudine. Buzele subtiri, strambe, neechilibrate sau care nu se inchid bine, tradeaza o fire cruda si razbunatoare.

Buzele pline si frumos conturate, cu colturile ascendente, mai ales cand sunt egale sunt ideale. Daca insa buza superioara este mai plina decat cea inferioara, persoana va avea mai multa dragoste de oferit decat are nevoie sa primeasca, pe cand o buza inferioara mai groasa denota o nevoie mai mare de a fi iubit si o capacitate mai mica de a iubi, prevestind dezamagiri in dragoste.

Linia buzelor dreapta dezvaluie o fire ordonata, calculata, grijulie, retinuta insa in manifestarile afective si in consecinta nefericita. Cand linia buzelor prezinta un „v” sau „u” in zona centrala avem de-a face cu o persoana impulsiva. Buzele unite intr-o linie neregulata apartin celor retinuti, neintelesi si in consecinta nefericiti.

Cand buzele sunt simetrice atat pe verticala cat si pe orizontala, cea de jos fiind aproape identica cu ce ade sus, avem de-a face cu o persoana foarte senzuala, cu o sexualitate puternica, aventuroasa, romantica uneori pentru a-si atinge scopul, insa fara implicare afectiva.

Buzele palide si subtiri cu comisurile in jos tradeaza o persoana sovaitoare, barfitoare in care nu poti avea incredere. Colturile gurii lasate in jos prevestesc greutati la inceputul varstei de 50 de ani si o batranete in singuratate. Daca se mai adauga si o barbie moale si obraji neconturati, persoana va avea o viata scurta.

Culoarea buzelor indica boli cardiovasculare cand sunt vinetii, buzele uscate, crapate fulginoase indica o peritonita acuta, iar buzele rosu aprins apar in TBC si in afectiuni febrile.

Cand zambetul descopera doar dintii de sus avem de-a face cu o persoana buna, cinstita cu un destin favorabil, daca insa se vad si gingiile dintilor superiori persoana este predispusa la depresii. Un zambet larg ce descopera si dintii de sus si pe cei de jos arata o persoana deschisa,  generoasa, care insa va fi obiectul criticii si antipatiilor. Daca zambetul descopera doar dintii de jos persoana in cauza va fi radicala, indaratnica si defensiva, cu complexe de inferioritate si razbunatoare.

Si dintii pot da informatii despre o persoana prin forma, culoarea si alinierea lor, insa despre aceasta intr-un post viitor.

sursa: Ce ne dezvaluie fata- Rodney Davies

Cine inceteaza sa zambeasca, inceteaza sa traiasca

121571a09f500707a09fa6e708cda5ca.jpgZambetul, linia aceea curba care coboara barierele in relatiile interumane, exprimand atat de multe simtaminte, ne aduce atat de multe beneficii incat ar trebui sa ne impunem sa zambim mai des, sa facem un ritual al zilei presarat cu zambete.

Zambetul de dimineata care sa ne insenineze ziua, bucurandu-ne ca suntem sanatosi si avem atat de multe pentru care sa fim recunoscatori si sa multumim.

Zambetul salutului persoanelor cu care interactionam, zambetul de satisfactie al reusitei, zambetul acceptarii sau refuzului, al tristetii sau esecului ar trebui sa ne lumineze discret fata intreaga zi.

Zambetul de seara cu care spunem noapte buna si multumim zilei trecute pentru realizarile si experientele oferite, pregatindu-ne pentru odihna noptii ar fi cel de pe urma.

Ar trebui sa avem un zambet pentru fiecare situatie si stare, caci asa am trece mai usor peste obstacolele vietii si ne-am bucura mai mult de clipele de fericire.

Doar zambind ne simtim mai bine, aratam mai bine, totul pare mai usor si viata mai frumoasa.

Tu ai zambit astazi?

De ce?

Lasa zambetul sa-ti schimbe lumea

FB_IMG_1424376132802

Zambeste si te vei simti mai bine, vei arata mai bine, vei atrage oameni deosebiti si ocazii favorabile in viata ta.

Zambeste si priveste partea buna a tot ceea ce ti se intampla, chiar daca nu intotdeauna este ceea ce vrei. Invatam mai mult din necazurile si obstacolele ce ne apar in viata decat din bucuriile ei, asa ca zambeste cand ai parte de incercari si cauta o data cu solutia problemei si lectia ce trebuie sa inveti.

Zambeste si lasa zambetul tau sa-ti schimbe starea de spirit si lumea inconjuratoare si nu lasa lumea sa-ti schimbe sau stearga zambetul tau minunat.

SA NE-AMINTIM SI SA ZAMBIM…

fb_img_1449174089258.jpg

  • Stiai ca…

-Smaltul dentar are duritatea diamantului?
Acum insa nu te apuca sa spargi pietre, caci si diamantele au karatele lor si nu stii cate au dintii tai…
– Mandibula este cel mai dur os din organism?  
Se pare ca omul a luat-o in barba de multe ori pe scara evolutiei sale filogenetice…
-Limba este cel mai puternic organ musculos din corpul uman?
Probabil  este mult mai puternic la femeile care vorbesc mult…
-Pentru a zambi se contracta 17 muschi?
Unde mai pui ca este si modul cel mai simplu si ieftin de a arata bine…
-Buzele sunt cele mai senzitive parti ale corpului uman?
Doar cine nu si-a muscat buza sau nu a facut anestezii sau alte injectii pe acolo ma poate contrazice…
-Cavitatea bucala nu este septica?
Contine peste 700 specii de microbi, asadar stomatologia nu este o meserie curata…
Vaginul este o cavitate septica?
Deci ginecologia este o meserie curat-murdara…
-Organismul uman produce între 1 și 1,5 litri de salivă pe zi, iar într-o viață 34.000 de litri?
Asta in cazul in care ti-e sete si bei 2l de apa pe zi, berea nu se pune ca deshidrateaza…
-Setea apare cand cantitatea de apa din corp scade cu 1%, iar moartea survine la o deshidratare de 10%?
Moartea survine cand vrea ea, este singura certitudine pe lumea asta incerta…
-Omul supravietuieste 40 de zile fara hrana, 10 zile fara somn, 6 zile fara apa si 6 min fara aer?
De aia sunt posturile de 40 de zile…
-Omul are 32 de dinti in dentitia definitiva?
Insa tendinta filogenetica este de  scadere,  deci molarul de minte nu e un semn de evolutie…
–  Cand te incrunti contracti 43 de muschi?
Asa ca e mai eficient sa zambesti cu cei 17…
– Cand zambesti chiar si fortat, descarci endorfine, hormoni ai fericirii?
Deci zambeste si fii fericit, nu ingrasa,  te face sa arati bine si te mentine tanar!
sursa foto: Facebook

 

 

Cum iti pot influenta sanatatea puntile dentare

images (7)Cum iti pot influenta sanatatea  puntile dentare?

Simplu, fie prin lipsa, fie prin persistenta in conditiile in care nu mai corespund si devin adevarate focare de infectie ce pericliteaza starea generala de sanatate, cu precadere sanatatea cardiaca. Ca sa nu mai amintim de mirosul neplacut cu repercusiuni asupra vietii socio-profesionale.

Puntile dentare inlocuiesc dintii lipsa folosind ca dinti stalpi doi sau mai multi dinti vecini bresei edentate, in functie de mai multi factori locali si generali. Prin urmare vor fi formate din coroanele de acoperire ale dintilor stalpi si corpul de punte modelat din una sau mai multe coroane dentare in functie de numarul dintilor lipsa si dintii antogonisti.

Astfel puntile dentare redau estetica si fizionomia, importante in special in zona frontala, mentin forma fetei si aspectul tanar al acesteia, oferind suport partilor moi (obraji, buze) si evitand aparitia ridurilor de expresie, redau capacitatea de incizie si masticatie asigurand o buna digestie si deci o buna stare de sanatate.

O fizionomie precara datorita lipsei dintilor frontali duce la lipsa de comunicare, izolare si depresie.

O masticatie sumara a alimentelor provoaca boli digestive si de aici alte boli generale. Lipsa legumelor si fructelor sau a diverselor alimente mai tari datorita scaderii capacitatii masticatorii creeaza carente alimentare si boli de nutritie.

Lipsa dintilor afecteaza si sanatatea oro-dentara a dintilor vecini spatiilor edentate, ei fiind nevoiti sa preia forte masticatorii pentru care nu au fost pregatiti, prin urmare se vor inclina si isi vor pierde implantarea osoasa in timp, cu expunerea dureroasa a radacinilor la stimulii din cavitatea bucala si chiar pierderea definitiva prin avulsie.

Osul alveolar ramas dupa extractia unui dinte, se resoarbe capatand o forma ascutita de lama care sa favorizeze masticatia si care in timp devine nefavorabila implanturilor dentare.

Iata de ce inlocuirea rapida a unui dinte extras nu duce doar la confort masticator si o fizionomie tanara si motivanta ci si la o sanatate buna.

Procesul de confectionare a unei punti dentare este simplu, iar preturile adaptate necesitatilor si posibilitatilor fiecaruia, cu mult sub cat valoreaza o buna stare de sanatate.

Si doar cine nu a fost bolnav nu stie sa aprecieze cat de bine este sa fii sanatos…

VREI SA FII MAI EFICIENT? ZAMBESTE CAT MAI DES!

wpid-fb_img_1436728515644.jpg

Vrei sa fii mai eficient? Zambeste cat mai des!

Razi cat de mult poti!

Majoritatea s-au obisnuit deja cu zicala:

„Rasul este cel mai bun medicament”.

Conform cercetarilor, rasul poate intr-adevar calma psihicul si poate imbunatati sanatatea mentala si generala.

Potrivit expertilor, oamenii nu mai rad atit de mult cum o faceau acum citeva sute de ani si nici chiar precum acum 50-60 de ani. Prin anii ’50, oamenii radeau aproximati 18 minute in fiecare zi. In zilele noastre, perioada in care radem s-a redus la 6 minute pe zi.

Unele studii au scos la iveala faptul ca rasul produce endorfine, substante chimice naturale care alina durerea si produc un sentiment de euforie, ceea ce ajuta la reducerea stresului fizic si mental. Cercetarile realizate la Universitatea Stanford demonstreaza efectele psihologice pe care le are rasul in ceea ce priveste scaderea tensiunii arteriale si a bunei functionari a inimii, prin relaxarea musculaturii si realizarea eficienta a  schimbului de oxigen.

De asemenea un simplu zambet descarca endorfine care cresc capacitatile intelectuale in urmatoarele 40 de minute, dupa cum arata un studiu publicat in  New Scient.com.

Iata de ce cand te simti tensionat ia o pauza si fa altceva care sa te destinda!

Incearca sa  razi citind sau spunand glume bune, vorbeste sau intalneste-te cu prietenii, vezi o comedie sau un spectacol de divertisment!

Si va fi asa cum spunea si Shakespeare:

„Smile to life and life will smile to you!” 

Stomatologii au vesti bune

Stomatologii au vesti bune pentru pacientii care se tem de dentist si in special de tratamentele endodontice.
Cercetatorii britanici de la Colegiul King din Londra au descoperit modalitatea de a creste in laborator muguri dentari pe care apoi sa-i implanteze in cavitatea bucala. Desi experimentele sunt inca in studiu de laborator, visul oricarui pacient de implantare a mugurilor dentari in locul dintilor extrasi, poate deveni realitate 
Imagini inline 2
Un grup de cercetatori din Marea Britanie, SUA, Japonia si Koreea de Nord au descoperit o modalitate de a inlocui tesutul moale din interiorul dintelui numit pulpa dentara sau popular „nerv” cu o o substanta gelatinoasa continand apa, proteine mici de hidrogel si celule stem prelevate din pulpa molarului de minte sau a altui dinte, pe baza ei dezvoltandu-se noile vase de sange si nervi ale dintelui, dupa ce tesuturile dentare infectate au fost indepartate iar cavitatea ramasa, curatata si dezinfectata.
Pracatic tratamentul endodontic, extrem de neplacut si dureros ce consta in indepartarea tesutului moale infestat din interiorul dintelui afectat si obturatia de canal, este inlocuit cu aceasta procedura de implantare a unui nou nerv, astfel dintele ramanand viu si nu un simplu vestigiu mort, cum se intampla dupa tratamentul endodontic actual. Dintele viu este mai rezistent, are posibilitatea de autoaparare, celulele pulpei dentare avand capacitatea de remineralizare a smaltului si de a genera dentina secundara de reactie la atacul cariogen al microrganismelor din placa bacteriana asupra tesuturilor dure dentare.
Rezultate promitatoare au fost obtinute pe animalele de laborator si chiar pe subiecti umani, acum urmarindu-se  testarea hidrogelului in calmarea durerilor dentare din inflamatiile pulpare consecutive traumatismelor dentare si proceselor carioase.
Profesorul Sloan de la Universitatea din Cardiff studiaza modalitatea de a induce refacerea pulpei dentare cu ajutorul materialelor utilizate in terapia stomatologica actuala, iar Dr.D’Souza estimeaza ca studiile clinice pe oameni ale terapiei cu hidrogel vor incepe in urmatorii doi trei ani, urmand  sa beneficiem de ea in urmatorii cinci ani.

Controalele periodice la stomatolog te pot ajuta sa depistezi in faza incipienta si alte boli generale

In afara indepartarii tartrului si depistarea precoce a cariilor dentare, controalele periodice la stomatolog te pot ajuta sa depistezi in faza incipienta si alte boli generale, noua din zece boli avand simptomatologie manifesta la nivelul cavitatii bucale.

Este bine ca periodic, dupa periajul dentar, sa verifici starea dintilor, a gingiilor, a mucoaselor obrajilor si limbii si, in cazul in care observi dureri sau sensibilitati, fracturi ale dintilor, obturatiilor sau coroanelor dentare, sangerari ale gingiilor, miros neplacut al gurii, rani sau pete rosiatice sau albicioase ale mucoaselor bucale, noduli care persista, sa consulti urgent un stomatolog!

Este mai simplu, mai usor si mai ieftin sa previi sau sa tratezi un caz simplu de boala decat o boala complicata.

Sursa foto: 123rf.com

Durerile maxilarelor pot fi cauzate de afectiuni dentare incipiente sau mai complicate cand durerea iradiaza in hemimaxilar si mai apoi in hemicraniu. Ele pot fi si semnul unor afectiuni sinuzale, articulare consecutive sau nu sindromului de bruxism (scrasnitul dintilor ca urmare a stresului) sau pot fi semnalul unui infarct, cand durerea iradiaza in bratul si umarul stang pana in maxilarul inferior stang.

Sangerarea gingiilor poate indica o gingivita, o carie ascunsa, o carenta vitaminica sau o afectiune generala cum este diabetul, mai ales daca se asociaza cu gura uscata, candidoza orala si mirosul de fructe al respiratiei

Pierderea dintilor fara a fi afectati de carie este semnul unei boli parodontale, cu resorbtie osoasa avansata, adesea asociata cu boli cardiovasculare, ca urmare a diseminarii infectiei pe cale sangvina, sau cu osteoporoza, din cauza unor dezechilibre hormonale, in special la femeile aflate la menopauza.

De cele mai multe ori, osteoporoza este diagnosticata in urma unei fracturi sau ramane nediagnosticata.  Eroziunile si transluciditatea smaltului sunt semnale nu doar ale unor afectiuni dentare, cum sunt caria dentara si dezechilibrele ocluzale, dar semnalizeaza si boli generale, cum sunt boala de reflux si bulimia, in care mai apar: gura si buzele uscate si crapate, dintii sensibili cu pierderi de smalt, glandele salivare si ganglionii limitrofi mariti.

Halitoza, mirosul neplacut al gurii, apare ca urmare a alimentelor si bauturilor consumate, a fumatului si igienei bucale precare, ca si din cauza unor boli ale gingiilor si mucoaselor bucale sau a unor boli generale.

Cancerele cavitatii bucale au un miros extrem de neplacut, ca si bolile gastrointestinale, diabetul sau bolile cronice ale ficatului, plamanilor, rinichilor.

Aftele bucale, herpesul bucal sau alte leziuni ale partilor moi ale cavitatii bucale pot fi extrem de dureroase si pot semnala afectiuni mult mai grave. Iata de ce este important sa te vada un stomatolog si sa nu te autotratezi empiric, mai ales cand leziunile persista si pot fi un simptom de boala generala, cancer bucal sau SIDA.

Daca ai leziuni rosiatice sau albicioase pe mucoasele obrajilor sau limbii care nu se vindeca, sangereaza usor a atingere, prezinta impastari si ganglionii din vecinatate sunt mariti si durerosi la palpare este cazul sa te vada rapid un medic. Cancerele orale sunt in general asimptomatice si cu evolutie fulminanta, asa ca nu mai amana.

Citeste mai mult pe: http://experti.acasa.ro/sanatate-302/expertul-acasa-ro-dr-lucy-visinescu-semnele-orale-ale-bolilor-180857.html#ixzz2sRSPMu7u

SMILE FOR SUCCES

feminitatea

 

99,7% dintre oameni considera zambetul un aspect extrem de important al vietii sociale, spune un studiu al Academiei Americane de Cosmetica Dentara. Iar 74% dintre persoanele intervievate considera ca un zambet inestetic poate dauna succesului in cariera.

  Paul Ekman, psiholog si cercetator american, a ajuns la concluzia ca exista 19 feluri de a zambi, iar dintre acestea 18 nu sunt autentice, ci un fel de cod social. Exista un tip de zambet pentru orice situatie. Putem intreba si putem raspunde cu un zambet. Cele mai diverse sentimente isi gasesc expresia prin zambet si ne ajuta sa comunicam. Ganditi-va, spre exemplu, la zambetul politicos, zambetul jenat, zambetul seducator sau la cel defensiv. Asadar, vorbim despre cel mai concludent cod in comunicare.

Femeile zambesc de 62 de ori pe zi

Acelasi studiu spune ca o femeie zambeste in medie de 62 de ori pe zi, in timp ce un barbat doar de 8 ori. Iar 63% dintre cei intrebati considera ca arata mult mai bine in fotografii daca zambesc larg. In aceste conditii, este de la sine inteles ca igiena orala devine extrem de importanta. Este vorba de spalatul pe dinti de 2 ori pe zi, de folosirea atei dentare zilnic, dar si de vizita la stomatog o data la 6 luni.

sursa: csid.ro

CITITORILOR MEI

 la cabinetCititorilor mei le reamintesc ca acesta este un blog informativ, menit sa aduca lamuriri si noutati din domeniul stomatologiei.

Cititorul ajuns din cauza durerii pe aceste pagini, va trebui sa mearga la o consultatie la un  medic care ii va pune un diagnostic si va aplica tratamentul corespunzator. Fiecare pacient este unic si reprezinta un caz complex, cauzele si contextul afectiunilor sunt diferite, deci nu putem generaliza.

Ceea ce incerc eu sa fac prin aceste articole este informare si educatie sanitara, nu consultatie on-line.

La noi inca se mai practica la scara larga auto-medicatia uneori cu consecinte nefaste.

Exista si remedii naturiste pe care si eu le recomand ca alternative, totusi este bine sa va vada un medic, pentru ca ceea ce dv considerati o simpla ragusala sau afte ce nu se mai vindeca pot fi simptome de cancer.

Nu incercati sa fugiti de stomatolog cautand remedii pe internet, caci nu veti gasi aici ce un medic bun  a invatat in sase ani de studii universitare, patru-cinci ani de studii post-universitare, multe cursuri, specializari si multa practica clinica. Poate veti gasi informatia, insa nu si cum sa o aplicati. Nu esti doctor daca citesti un tratat de anatomie si nici nu te apuci sa scoti dinti dupa ce ai citit un articol despre extractiile dentare.

Asa cum nu se pot pune plombe sau scoate dinti pe internet, asa nu se pot  face nici consultatii stomatologice sau prescrie retete on-line! 

Pentru consultatii si tratamente va astept la Dental Diamonds Studio.

Va multumesc pentru interesul acordat articolelor mele si pentru intelegere in cazul de fata

        Dr. Lucy Visinescu

medic specialist stomatolog si implantolog

      Dental Diamonds Studio

                                                             

INFLAMAREA SI SANGERAREA GINGIILOR, UN SEMNAL DE ALARMA

Izambet frumunflamarea si sangerarea gingiilor ar trebui sa fie un semnal de alarma si nu un motiv pentru a evita periajul dentar zilnic, daca vrei sa nu ajungi la complicatii mai grave asa cum sunt parodontopatiile, mobilizarea dintilor, bolile cardiovasculare, reumatismale si   asa mai departe.

Ce trebuie sa faci pentru a preveni  aceasta?

1. Periaza dintii regulat, minim 2 minute de doua ori pe zi, dupa micul dejun si cina, evitand periajul imediat dupa masa cand smaltul este usor demineralizat ca urmare a ph-ului acid din cavitatea bucala. Clateste energic cu apa si in final cu apa de gura pentru inactivarea bacteriilor de pe mucoasele bucale.
2. Utilizeaza ata dentara la finalul periajului dentar, pentru indepartarea placii bacteriene si a resturilor alimentare interdentare care pot irita papila interdentara.
3. Clateste gura cu apa plata de fiecare data cand mananci sau bei ceva, pentru neutralizarea ph-ului acid si fluidificarea salivei cu rol auto-protector.
4. Clateste gura cu apa cu bicarbonat de sodiu de doua ori pe saptamana pentru o curatare suplimentare, odorizarea si improspatarea respiratiei si un usor efect de albire.
5. Foloseste dusul bucal cu sau fara o apa de gura, este foarte eficient in eliminarea resturilor alimentare interdentare, curatarea spatiilor de sub puntile dentare, din jurul implantelor dentare sau brecketurilor ortodontice. De asemenea asigura curatarea santurilor gingivale de la baza dintilor si masarea gingiilor cu efecte benefice asupra acestora.
6. Foloseste guma de mestecat cand nu ai posibilitatea unui periaj dentar, aceasta asigura fluidificarea salivei si auto-curatarea mecanica a dintilor si mucoaselor.
7.  Mergi periodic la controale stomatologice si profilaxii dentare pentru un control strict al placii bacteriene si tartrului dentar.

 

13 OBICEIURI DAUNATOARE DINTILOR TAI

fb_img_1426490535929.jpgPentru a va bucura de o dantura frumoasa si sanatoasa nu este suficient sa aveti o igiena buco-dentara riguroasa si sa mergeti regulat la stomatolog.

Asa cum arata si dr. Marc Leichtung, exista o serie de obiceiuri care dauneaza sanatatii dentare.

De aceea ar trebui sa evitati:

1. Spalatul pe dinti cu miscari orizontale, care aduna placa bacteriana si resturile alimentare in spatiile interdentare si aplatizeaza papila interdentara, cu formarea de spatii interdentare retentive.

Miscarile de periaj vor fi verticale de la gingie  in sus (la arcada inferioara) sau in jos (la arcada superioara) cu periuta usor inclinata  pe suprafata dintelui.

2. Spalatul dintilor cu periute dure si presiune mare, care duce la retragerea gingiei si dezgolirea radacinii dintilor si hipersensibilitate dentara.

Periutele  de dinti vor fi  medii sau moi, in functie de recomandarea medicului, iar presiunea exercitata la periaj va fi medie.

3. Folosirea scobitorilor, pentru scoaterea resturilor alimentare interdentare, duce de asemenea la aplatizarea papilei interdentare si favorizeaza acumularea de resturi interdentar.

Resturile alimentare interdentare vor fi inlaturate prin clatire puternica cu apa, cu ata dentara sau periute interdentare.

4. Guma de mestecat rumegata in exces, chiar daca are rol anticarie prin xylitolul continut si curatire mecanica, poate afecta articulatia temporo-mandibulara, iar prin stimularea secretiilor gastrice poate produce gastrite.

Mestecati guma atat cat are gust, pentru un efect optim.

5. Apa imbuteliata nu are fluor si deci nici efect carioprotector.

Folosti paste de dinti sau ape de gura cu fluor.

6. Respiratia orala in timpul somnului, al exercitiilor fizice sau al racelilor din cauza nasului infundat, usuca mucoasele si suprafetele denare, crescand riscul de carie.

Hidratati corespunzator organismul si asigurati  o cantitatea suficienta de saliva pentru protejarea dintilor. 

7. Rosul unghiilor, pe langa aspectul inestetic general, favorizeaza bruxismul si abraziunea dintilor frontali.

Incercati sa controlati acest obicei vicios!

8. Mancatul semintelor de floarea soarelui, dovleac, poate produce ancose (escavatii in semiluna) pe incisivii centrali, in special superiori.

Reduceti consumul acestora prin spargerea intre dinti sau decorticati-le inainte de introducerea in gura.

9. Spartul in dinti de alune, fistic, oase de pui, poate produce fracturi ale dintilor, uneori foarte dureroase.

Evitati sa spargeti in dinti alimentele dure.

10. Consumul de alimente la  temperaturi extreme, foarte reci/ fierbinti, poate duce la fisurarea smaltului, sensibilitate si chiar carierea dintilor.

Evitati consumul de alimente foarte reci/ fierbinti sau alternarea acestora.

11. Consumul ridicat de bauturi acidulate (coca-cola, pepsi, apa minerala, sucuri din citrice) sau vin alb produce demineralizari ale smaltului si da dintilor un aspect poros, ulterior si patat, ca si o sensibilitate crescuta.

Clatiti cu apa dupa consumul acestora sau  folositi o guma de mestecat, pentru a neutraliza aciditatea bucala.

12. Consumul exagerat de vin rosu, ceai negru, cafea, ca si fumatul  favorizeaza hiperpigmentarea dintilor si patarea acestora, prin componentele lor colorate.

Clatiti cu apa din abundenta dupa consumul lor si efectuati profilaxii profesionale mai des de doua ori pe an.

13. Consumul de alimente noaptea, favorizeaza cariile dentare, de cele mai multe ori nemaifacand periaj dentar ulterior, si prin faptul ca posibilitatea de autocuratire a salivei este mai redusa pe timpul noptii cand secretia  salivara scade.

Evitati consumul de alimente (in special dulci) pe timpul noptii. Va suprasolicitati si alte organe (stomac, ficat). Periati dintii inainte de culcare! 

Daca vreti sa preveniti afectiunile dento-parodontale tineti cont de aceste  informatii si vizitele la stomatolog vor fi mai rare si mai putin neplacute

CUM SCHIMBA DANTURA ZAMBETUL, ATITUDINEA, VIATA

 caz 2 initial caz2 finalImi amintesc cu placere de cazurile deosebite intalnite de-a lungul celor 16 ani de practica stomatologica. Parca ii vad intrand timid in cabinet, desi ar fi vrut sa fie oriunde, numai acolo nu! Zambeam politicos acestei imagini, rememorand amintiri in care pacient fiind tare as fi vrut sa am un doctor magician care sa rezolve totul  repede si fara durere.

Empatizez destul de usor cu pacientii mei si incerc sa le depasesc asteptarile, reusind de cele mai multe ori.

Multi vin la recomandarile calduroase ale altor pacienti, actuali prieteni, pentru ca odata tratamentul terminat, ne revedem periodic la controale si ajungem sa ne cunoastem destul de bine.

Recomandarea unui cunoscut da curaj pana la usa cabinetului, pentru ca odata intrat in cabinet ca sa revii la tratament trebuie sa ai incredere in doctorul pe mainile caruia te dai.

Am avut cazuri in care am reusit sa inving fobia de stomatolog si in cele din urma si fobia de durere.
Am reusit sa redau increderea in ei unor oameni care refuzau sa zambeasca sau sa socializeze din pricina problemelor dentare. Am auzit de mai multe ori acel <oau!!> provocat de surpriza placuta facuta de imaginea din oglinda.

Si ma credeti sau nu, a fost cea mai mare satisfactie!

Am simtit de fiecare data, ca cei sase ani de facultate si trei de specializare, ca si numeroasele ore de studiu si cursuri postuniversitare, deloc ieftine, au fost o alegere si o investitie buna. M-am felicitat de fiecare data ca n-am facut medicina generala si m-am facut dentist, spre dezamagirea tatalui meu.

Ca stomatolog am posibilitatea sa ajut oamenii si sa calmez durerea ca si un doctor dar si sa fauresc zambete ce pot schimba viata uneori.

Va las sa decideti singuri, privind cateva fotografii ale unor cazuri de restaurare estetica a zambetului ce a schimbat atitudinea si viata unor pacienti dragi.

caz 1 initial caz1 final

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!

 la cabinetVa spun tuturor  <hello world!> si bine v-am gasit aici si pretutindeni.

Intr-o lume in care toata lumea are pareri si ceva de spus, vin si eu sa spun cate ceva celor care vor sa stie mai mult, sa fie informati, celor care sunt constienti ca informatia este putere. 

Imi doresc sa vin in intampinarea intrebarilor voastre si a cat mai multor  <de ce-uri> care va framanta, sa lamuresc si sa luminez ceea ce nu stiti.

Dau atatea indicatii si sfaturi in fiecare zi prietenilor si pacientilor mei si mi-am dat seama  cat de utile pot fi  acestea si altora. 

O zi minunata intr-o lume mereu surprinzatoare 🙂

Lucy Visinescu

Medic specialist stomatolog DDS

http://www.ddsdental.ro

10 PENTRU SANATATEA DINTILOR TAI

fb_img_1427111141592.jpg

Foarte multa lume are o fobie fata de cabinetul stomatologic. Numai gandul la sunetul turbinei din cabinetul stomatologic face pielea ca de gaina.

Cu toate acestea, trebuie vizitat cel putin de doua ori pe an. Iar daca vrei ca freza sa stea cuminte pe masa de lucru a stomatologului, iata cateva alimente care pastreaza sanatatea dintilor.

1.Lactatele intaresc smaltul dentar

Produsele lactate precum iaurtul, kefirul, branza au foarte mult calciu si fosfor care ajuta la fortifierea smaltului dentar si la remineralizare. De asemenea, stimuleaza secretia de saliva, cu rol in autocuratirea dentara. Saliva protejeaza dintii impotriva bacteriilor si echilibreaza nivelul PH-ului oral. Pentru cei cu intoleranta la lactoza, exista o varianta sanatoasa pentru dinti, imbogatita cu calciu si anume laptele de soia.

2.Consumul de telina ajuta autocuratirea dentara

Telina este considerata un aliment abraziv pentru dinti, mai ales datorita faptului ca are un continut ridicat de fibre. Astfel, poate proteja dintii si smaltul curatand suprafata dintilor. Consistenta ei fibroasa necesita  mestecare prelungita care incurajeaza la randul ei secretia de saliva si deci reglarea PH-ului. Un alt avantaj este ca prin masticatie se asigura si masajul gingiilor, pastrandu-le sanatoase.

3.Capsunile albesc dintii

Ambele sunt aspecte cheie in mentinerea sanatatii cavitatii bucale. Capsunile asigura un efect natural de exfoliere datorita acidului malic continut, si ajuta la albirea dintilor inlaturand tartrul inestetic de pe smalt. Nu e nevoie sa insisti cu fructul masandu-l pe dinti, este suficient sa il mananci normal. Prea mult acid malic insa, poate ataca smaltul. Pentru sanatatea ta, adauga capsuni la desert sau ca gustare intre mesele principale.

4.Vitamina D ajuat ala intarirea smaltului dentar

Studii in domeniu arata ca vitamina D este un nutrient esential in reglarea proteinelor ce compun smaltul dentar. Prin urmare, alimentele bogate in vitamina D precum uleiul de peste, pestele de apa dulce, galbenusurile de ou sunt foarte bune pentru intarirea smaltului. De exemplu sardinele la conserva sunt un super aliment, bogat in vitamina D si poti manca de asemenea si oasele lor pline de calciu si fosfor pentru intarirea propriilor oase.

5.Fosforul din proteinele animale tin dintii sanatosi

Majoritatea proteinelor animale (mai ales carnea de pui si vita) contin fosfor, un mineral important in sanatatea dentara. Si cand fosforul se aliaza cu vitamina D, rezulta oase sanatoase si dinti frumosi. Tofu este o alternativa pentru cei care sunt vegetarieni, continand proteine, calciu si magneziu.

6.Semintele de susan curata si intaresc dintii

Ca si telina, semintele de susan ajuta dintii datorita efectului abraziv pe care il au asupra dintilor in procesul de masticatie. In plus, au un continut ridicat de calciu si este usor sa le integrezi in alimentatia ta saptamanala. Poti cumpara batoane cu susan si miere pentru a te indulci cand iei o pauza la birou.

7.Vitamina K protejeaza smaltul dentar

Vitamina K este esentiala pentru dezvoltarea osoasa si absorbtia mineralelor. Asociata cu vitamina D, intareste smaltul dentar. Alimente bogate in vitamina K sunt legumele crucifere precum broccoli si conopida, care contin si alti nutrienti meniti sa intareasca sistemul imunitar. Alte alimente alternative pentru aceasta vitamina sunt: galbenusurile de ou, branza tare, untul pasteurizat, cerealele fermentate, salamul natural.

8.Patrunjelul odorizant si antibacterian

Cunoscut drept condiment alimentar, patrunjelul este folosit si pentru improspatarea respiratiei si combaterea halenei bucale, datorita mirosului proaspat si proprietatile antibacteriene. Asa ca in loc sa mesteci guma sau bomboane mentolate, incearca putin patrunjel. Iti va improspata garantat respiratia si iti va proteja dintii de efectele nocive ale zaharului.

9.Ceaiul verde combate placa dentara si tartrul

Ceaiul contine antioxidanti importanti in sanatatea bucala si fluor care protejeaza dintii impotriva cariilor. In mod special ceaiul verde contine polifenol, un antioxidant care apara dintii de placa bacteriana si previne depunerea tartrului, rezultat din mineralizarea acesteia. Si ca bonus, iti improspateaza si respiratia!

10.Apa scade riscul de carii

Cand bei apa, iti clatesti gura. Astfel se curata bacteriile si resturile alimentare dintre dinti, resturi care pot cauza un miros neplacut prin fermentatie si putrefactie si chiar carii. Pentru sanatatea  dentara este recomandata  clatirea gurii cu apa, dupa masa, ca si dupa ce ai consumat alimente foarte acide precum citricele, rosiile,  alcoolul sau cafeaua, astfel creste ph-ul bucal si scade riscul demineralizarii smaltului si riscul de carie.

O dantura sanatoasa nu presupune doar periajul dentar eficient de doua ori pe zi!

fb_img_1443085708808.jpgO dantura sanatoasa nu presupune doar periajul dentar eficient de doua ori pe zi!

 Periajul dentar necesita uneori unele particularitati legate de conditiile locale (dinti sensibili, gingie fina, aparate ortodontice, implanturi, reflex de voma exagerat) sau generale (boli de inima, cancer, diabet, sarcina, diferite tratamente medicamentoase sau terapii radiante) de aceea nu ezita sa intrebi dentistul ce este mai bine in cazul tau si ce recomandari particulare are sa iti faca.

Nu ezita sa intrebi si sa ceri exemplificari pana când esti sigur ca ai inteles cum poti avea o  igiena care sa iti asigure sanatatea oro-dentara.

Este recomandat periajul dentar dupa fiecare masa principala sau cel putin dimineata dupa micul dejun si seara dupa cina, când  se completeaza si cu folosirea atei dentare si a apei de gura, pentru indepartarea resturilor alimentare, bacteriilor, placii bacteriene si pentru un efect cario-protector.

Regimul alimentar si obiceiurile vicioase (consumul de dulciuri, gustari, gheata, alcool, fumatul) pot de asemenea influenta sanatatea oro-dentara si favoriza aparitia cariilor dentare si a parodontozei. Fumatul si consumul de bauturi alcoolice tari predispune nu doar la parodontoza ci si la cancere orale, adesea asimptomatice si cu evolutie fulminanta spre exitus.

Iata de ce este bine sa te autoexaminezi dupa periajul dentar si orice suspiciune sa o comunici medicului curant cat mai curând, pentru a depista in stadiul incipient orice afectiune. O pata  alba sau maronie pe un dinte poate fi o carie incipienta, o leziune persistenta alba sau rosie pe mucoase poate fi  o afta când e foarte dureroasa, o candidoza sau un cancer. Chiar daca acum nu te doare, mergi si intreaba doctorul ce este de facut, care este  tratamentul cel mai potrivit in cazul tau, care sunt costurile estimative si durata tratamentului, consecintele lipsei tratamentului.

Incearca sa iti faci din dentist un prieten si asculta-i sfaturile, pentru ca iti vrea binele.

Crede-ma, ne plac cazurile complicate la congrese si sesiuni de comunicari când invatam din experienta altor colegi pentru a stii sa facem fata provocarilor profesionale.

Nu ne placem sa aplicam ceea ce stim pe prieteni, pe care am vrea sa-i scutim prin orice metoda de durere si suferinta.

Asa ca nu este suficient sa te speli bine pe dinti pentru a te scuti de dureri la nivelul cavitatii bucale, controalele periodice sunt esentiale pentru o buna sanatate oro-dentara.

Tu cand ai facut ultima oara un control stomatologic?

ALBIREA DENTARA ACASA VERSUS IN CABINETUL STOMATOLOGIC

fb_img_1449074794230.jpgCele mai frecvente intrebari referitoare la estetica dentara sunt cele legate de albirea dintilor.
Cine nu-si doreste  un sirag de dinti albi precum perlele?

Sunt deja obsedante in reclame asocierile dinti-perle, sugerand perfectiunea si luxul.

Sunt si fericiti care au de la natura dinti incredibili de albi, perfecti ca forma, aliniere si culoare.
Si totusi, daca nu suntem printre putinii binecuvantati, cum putem avea o dantura ca in reclame: alba, frumoasa, sanatoasa?

Despre sanatate si frumusete am mai discutat in articole anterioare.
Hai sa vorbim aici despre albire.

Albirea dentara se adreseaza dintilor galbeni, maronii, cenusii, patati.
Nu se adreseaza:
# dintilor cariati, cariile se trateaza si apoi se albesc dintii ,
#obturatiilor vechi compozite sau metalice, care sunt stabile cromatic,
#coroanelor dentare acrilice sau ceramice.
Coloratiile intrinseci date de tetraciclina sau fluor, sunt rezolvate partial de procedeul de albire. Efectul total fizionomic obtinandu-se prin completarea cu tratamentul prin fatete ceramice.

In principal, albirea profesionala este de doua tipuri: acasa si la cabinet.

Ambele functioneaza pe principiul dizolvarii substantelor organice impregnate in stratul superficial al smaltului, in canaliculele dentinare, de aceea se recomanda consumul de apa plata in cantitate mare, dupa albirile dentare, pentru a umple acesti microtubuli dentinari cu apa si a hidrata dintii, in acelasi timp scazand posibilitatea aparitiei sensibilitatii dentinare.

De aceea cateva zile dupa procedura, nu se recomanda alimente si bauturi colorate, se interzice fumatul si consumul de cafea si bauturi acidulate.

Diferentele dintre cele doua tipuri de albire sunt nu doar financiare, ci si ca actiune si efect.
Sistemele de albire pentru acasa se fac cu un gel de concentratie de 10-15% substanta activa aplicat intr-o gutiera personalizata, mulata pe dinti, de preferinta pe timpul noptii, dupa un periaj dentar riguros.
Albirea in cabinet, se face cu un gel de concentratie 30-38% substanta activa, aplicat pe dinti dupa protejarea in prealabil a tesuturilor moi cu o bariera si sub actiunea activatoate a unei lampi speciale.

Albirea acasa incepe sa fie vizibila dupa 3-5 zile.
Albirea in cabinet este vizibila dupa 20-50 min, avand un impact vizual mult mai puternic, efectul de”WOW!”  si tendinta de a zambi fara motiv imaginii din oglinda, doar pentru a-ti admira albul danturii si a te convinge ca nu e o iluzie optica.
Sensibilitate poate sa apara si in timpul procedurii si dupa, dar se rezolva prin aplicarea de geluri desensibilizante si folosirea unei paste de dinti speciale cu o concentratie crescuta in fluor.

Alegerea tipului de albire cel mai potrivit se face cu medicul  stomatolog, care dupa o prealabila examinare si o profilaxie dentara va recomanda procedura corecta si conduita pentru a avea dintii albi o perioada cat mai lunga de timp. Efectele sunt garantate de producatori intre 3-5 ani, daca se respecta indicatiile post-tratament.

Pentru un efect stabil si de durata, se recomanda folosirea pastelor de dinti cu efect de albire sau a creioanelor cu care aplicati o solutie diluata de albire, atunci cand se doreste o reimprospatare a efectului .

Nu recomand produsele comercializate pe internet sau in farmacii, multe nefiind avizate de comisiile de specialitate si avand efecte secundare nedorite.

Uneori mai ieftin poate fi platit scump.

Ca de obicei, alegerea va apartine 🙂

Un zâmbet nu costa nimic, dar valoreaza mult…

Un zâmbet nu costă nimic, dar valorează mult.
El îi imbogaţeşte pe cei care-l primesc, fără să-l sărăcescă pe cel care-l oferă.
Un zâmbet nu durează decât un moment, dar amintirea lui durează o veşnicie.
Nimeni nu este atât de bogat încât să se lipsească de el si nici atat de sarac sa nu aiba unul.
El aduce bucurie in casă şi este un bun suport in afaceri, este semnul delicat al prieteniei.
Un zâmbet are valoare numai în momentul în care îl dăruieşti.
Si dacă uneori întâlneşti pe cineva care nu-ţi oferă zâmbetul pe care-l meriţi, fii generos şi oferă-i-l tu, căci nimeni nu are nevoie mai mult de un zâmbet, decat acela care nu-l mai poate oferi altora!
Nimeni nu este atat de bogat încât să nu aibă nevoie de un zâmbet.

Micile secrete pot face diferenta intre o dantura sanatoasa si una deficitara.

fb_img_1435851382690.jpg

Micile secrete pot face diferenta intre o dantura sanatoasa si una deficitara.

Ai crede ca sucurile proaspete din fructe de sezon sunt sanatoase si recomandate chiar si pentru sanatatea dentara, prin vitaminele si celelalte componente continute.
Ei bine, nu este chiar asa! Zaharurile si acizii din unele din ele, in special in cazul citricelor, producand demineralizarea smaltului dentar.
Iata de ce se recomanda clatirea cu apa imediat dupa consumarea lor pentru neutralizarea aciditatii si periajul dentar la 30 min dupa consumarea lor, pentru a nu leza smaltul.
Bacteriile din cavitatea bucala produc atat cariile dentare cat si boli ale gingiilor si pot da un miros neplacut al gurii. Pentru prevenirea acestor inconveniente se recomanda periajul dentar pe toate suprafetele, curatarea spatiilor interdentare cu ajutorul atei dentare sau a dusului bucal, perierea limbii si a mucoasei obrajilor si clatirea energica cu apa de gura recomandata de stomatologul personal.
Ai crede ca fructele uscate sau deshidratate sunt mai prietenoase cu dintii tai decat bomboanele, ciocolata sau alte dulciuri. Ei bine, nu este chiar asa, multe din ele fiind lipicioase raman pe suprafata dintilor si ofera un substrat nutritiv bogat pentru dezvoltarea bacteriilor din cavitatea bucala. De aceea se recomanda clatirea cu apa dupa consumarea lor si periajul dentar.

Dintii de lapte nu sunt cei cu care 1:2000 copii se nasc in gura si cad apoi la scurt timp, ci acei dinti care apar in gura dupa sase luni cand copilul trece la alimentatia mixta si de care parintii trebuie sa aiba grija sa ii curete, sa nu apara caria de biberon, favorizata de suptul pe timpul noptii a lichidelor dulci.
Dintii de lapte ai copiilor sunt mai albi ca urmare a smaltului mai subtire care ii face mai transparenti, situatie evidenta in perioada dentitiei mixte cand pe arcada coexista dintii temporari sau de lapte si cei permanenti, intre 6- 12 ani.
Este gresita conceptia conform careia sigilarile dentare se adreseaza doar copiilor. Sunt si adulti care nu pot realiza un periaj dentar eficient, ca urmare a unor boli, dizabilitati, tratamente dentare sau generale carora li se recomanda preventiv sigilarea suprafetelor dentare ocluzale, pentru a impiedica aparitia cariilor dentare.
Limba neagra paroasa insotita adesea si de mirosul neplacut al gurii este rezultatul impregnarii si colonizarii papilelor gustative hipertrofiate de pe suprafata limbii cu bacterii si candida, colorate in negru de pigmentii alimentari sau de fumul de tigara. Periajul limbii si raclarea depozitelor moi ca si clatirea cu apa de gura sau colutorii tine sub control aceasta patologie.
Dintii sensibili nu sunt o situatie de tolerat, ei putand avertiza asupra unor demineralizari ale smaltului, fisuri sau fracturi dentare sau ale unor obturatii. Uneori poate avea loc o subtiere a smaltului ca urmare a unor obiceiuri vicioase care se impune a fi suprimate.
Pastele de dinti cu efect de albire inlatura placa si coloratia superficiala a dintilor prin substantele abrazive continute, fara a modifica culoarea de baza a smaltului. Pentru aceasta este necesara o albire profesionala cu geluri pe baza de peroxizi ce dizolva substantele colorate din canaliculele dentinare si ofera o deschidere a culori dintilor pana la 13 nuante. Se recomanda consultarea dentistului si evitarea produselor comercializate de diversi producatori mai mult sau mai putin autorizati.
In cazul avulsiei unui dinte, pastrarea acestuia in lapte si prezentarea de urgenta la un cabinet dentar poate da sanse unei replantari a acestuia in alveola dentara.

IMPLANTUL DENTAR, SOLUTIA IDEALA A INLOCUIRII DINTILOR LIPSA

wpid-fb_img_1426492642967.jpgSimplist spus, implantul dentar este un surub din titan sau ceramic care introdus in osul alveolar al maxilarului, pe locul unui dinte lipsa, permite inlocuirea acestuia fara a fi nevoie de slefuirea dintilor vecini.
Tratamentul prin implanturi dentare permite refacerea continuitatii arcadei dentare in cazul lipsei unuia sau mai multor dinti, conferind sprijin
# unor punti dentare complexe
# unor punti sau proteze dentare mobilizabile.

Este un tratament tot mai des utilizat datorita progreselor inregistrate si accesibilitatii tot mai crescute. Contraindicatiile sunt tot mai putine si preturile tot mai mici, variind de la cateva sute la cateva mii de euro in functie de tipul de implant si de complexitatea situatiei.

In principiu, interventia presupune o incizie in mucoasa gingivala si insertia implantului in osul alveolar sub anestezie locala. Ulterior se reaseaza gingia si se sutureaza peste implant. Postoperator se administreaza tratament antibiotic si antiinflamator. Se recomanda aplicarea de pungi cu gheata local si revenirea la control a doua zi. In a zecea zi postoperator se revine pentru scoaterea firelor de sutura. Descoperirea implantului dupa integrarea osoasa (3-6 luni) se face tot sub anestezie locala de catre medicul implantolog. Aceasta consta in sectionarea gingiei si descoperirea implantului, caruia i se va atasa un capacel de vindecare, care permite refacerea gingiei in jurul implantului.

La aproximativ doua saptamani dupa descoperirea implantului si vindecarea gingiei, medicul protetician ia amprenta si trece la confectionarea lucrarii protetice pe implant.
Succesul tratamentului prin implante depinde in mare masura de pacient (obiceiuri alimentare si igiena orala), cat si de maiestria echipei medicale (implantolog, protetician, tehnician dentar).

http://sanatate.acasa.ro/boli-7/expertul-acasa-ro-dr-lucy-visinescu-implantul-dentar-de-la-a-la-z-174170.html

Pacientul cu implanturi dentare trebuie sa aiba o igieana orala riguroasa, folosind regulat pe langa periajul obisnuit si periutele interdentare, ata dentara si dusul bucal. De asemenea va respecta programul de controale si profilaxii periodice recomandat de medicul curant.

Acum mai mult ca oricand in trecut, practica stomatologica are solutii. Cu colaborarea pacientilor sai, medicul poate face minuni si poate avea rezultate uimitoare.

Fiecare pacient este special si merita toata atentia si priceperea mea

FB_IMG_1518171153106

Pentru mine, fiecare pacient este special si beneficiaza de toată atentia si priceperea mea profesionala, indiferent ca vine cu jeepul, tramvaiul sau bicicleta la cabinet.
Prioritatea mea este sa creez inca de la inceput o stare de incredere si confort, încercând sa calmez, daca nu sa îndepărtez fobia de stomatolog, beneficiind astfel de cooperarea pacientului, un ingredient de baza al reusitei tratamentului.
Scopul final este zâmbetul fericit al pacientului multumit, care nu se mai desprinde de oglinda in care-si admira opera de arta, caci o lucrare dentară complexa si completa este o operă de arta.
Iar satisfactia mea este imensa cand pacientul pleaca fericit din cabinet, mai ales cand a venit spasit si temator.

Alina si zambetul ei larg dupa terminarea lucrarilor dentare sunt o dovada vie a ceea ce inseamana un pacient fericit.

Tu stii cum poti scapa de durerile de dinti?

image

Tu stii cum poti scapa de durerile de dinti?
Sigur, o igiena dentara corespunzatoare, o alimentatie sanatoasa si nu in ultimil rand controalele si profilaxiile periodice pot tine durerea de dinti departe de tine.

De aceea nu neglija controalele periodice la stomatolog pentru a depista in stadiu incipient orice afectiune oro-dentara, uneori chiar si una generala cu simptomatologie manifesta la nivelelul fetei sau cavitatii bucale.

Evita traumatizarea mecanica sau fizico-chimica a dintilor care poate duce la ruperea, spargerea sau fisurarea lor, cu aparitia sensibilitatii si a durerii dentare. Altfel spus, nu sparge in dinti nuci, alune, fistic, samburi de fructe, cuburi de gheata, nu deschide sticle sau cutii de bere cu dintii, evita sporturile dure, sau poarta gutiere de protectie. Nu consuma  alternativ rece-fierbinte si  evita in general extremele termice ce pot determina fisurarea smaltului si aparitia sensibilitatii dentare si apoi a cariilor. Nu abuza de procedeele de albire dentara si in niciun caz nu folosi produse nerecomandate de un medic sau neavizate de comisiile de specialitate.

Alimentatia are desigur rolul ei in mentinerea sanatatii dentare si evitarea durerilor de dinti. Mai putine dulciuri lipicioase gen caramele, halvita sau ciocolata, mai putine dropsuri, bomboane sau chipsuri si mai multe legume si fructe gen morcovi, telina, mere, castraveti, care pe langa aportul vitaminic cresc si fluxul salivar ajutând la autocuratirea naturala a dintilor si intarirea gingiilor.

Clatirea cu apa a gurii dupa masa este obligatorie pentru indepartarea resturilor alimentare interdentare cat si pentru cresterea ph-ului salivar si scaderea riscului de carie. Ideal ar fi, folosirea atei dentare si a unei ape de gura recomandate de dentistul personal, dupa fiecare masa si periajul dentar la 15-20 min dupa mesele de dimineata si seara, pentru a evita desprinderea prismelor de smalt, ca urmare a aciditati bucale crescute dupa masa.

Daca faci  parte dintre nefericitii pe care ii apuca durerea de dinti fix in week-end sau de sarbatori, si nu ai un dentist printre prieteni, e bine sa stii ca analgezicele si antiinflamatoarele gen algocalmin, antinevralgic, paracetamol, ibuprofen, paduden, nurofen, ketonal se iau dupa prescriptie medicala si isi fac efectul cateva zile, dupa care, cresterea dozei ramane fara efect si apare asa numita Turbarea dintilor, când te dor toti dintii si durerea iradiaza spre tampla, ceafa, ureche si in tot capul.

Atunci este  singurul moment când iubesti dentistul si il cauti disperat.  Daca simti o durere pulsatorie, pui un prosop ud rece sau o punga cu gheata, in nici un caz nu iti infunzi capul in perna, caci a doua zi n-o sa te mai recunosti in oglinda. Din fericire, mai exista cabinete stomatologice cu programe de urgenta, in clinicile mari si in spitale. Mergi urgent si trateaza cauza durerii, chiar daca durerea trece, pentru ca se poate complica cum nici nu-ti poti imagina.

Mergi regulat la controalele stomatologice si profilaxiile dentare, pentru ca oricat ti-ar parea de scumpe, sunt mult mai ieftine decat tratamentele stomatologice si te scutesc de multa durere si alergatura.

Mai multa preventie , mai putina interventie!

SANATATEA ORODENTARA, INTRE MIT SI ADEVAR

fb_img_1426490245512.jpg

Sanatatea oro-dentara intre mit si adevar este preocuparea fiecaruia dintre noi, data fiind frecventa fobie de stomatolog.

Dulciurile si consumul crescut de produse zaharoase cresc riscul de carie.
FALS!

Riscul de carie creste cu timpul in care dintii sunt expusi demineralizarii acide produse de dulciuri. Daca imediat dupa consumul acestora clatesti intens gura cu apa, scazand astfel aciditatea salivei si mai mul,t daca te si perii corect si eficient pe dinti la 15-20,min, riscul de a face carii scade.

Bauturile carbo-gazoase cu 0% zahar sunt foarte cariogene!
ADEVARAT!

Nu zaharul din aceste bauturi este periculos pentru dinti, ci componentele lor acide, care demineralizeaza smaltul, facandu-l vulnerabil atacului bacteriilor cariogene din placa bacteriana, ce incepe sa se formeze si se depune pe dinti la cateva ore dupa periajul dentar.
De aceea evita aceste bauturi, sau foloseste paiul cand le consumi, pentru a-ti proteja dintii.

Legumele si fructele fac bine dintilor.
FALS!

Nu toate legumele si fructele sunt benefice sanatatii dintilor. Citricele si rosiile ii pot demineraliza si produce sensibilitate dentara, fructele uscate prin aderenta crescuta si continutul mare de zaharuri ce stagneaza astfel pe dinti cresc riscul de carie, fructele de padure, sfecla rosie, strugurii negri pot colora dintii. Sanatoase pentru dinti sunt morcovii, telina si cruciferele in general, care stimuleaza secretia salivara, autocuratirea si cresterea ph-ului bucal.

Produsele profesionale de albire dentara utilizate in cabinetele stomatologice sunt cele mai eficiente si prezinta un risc scazut de carie.                                                                                                                ADEVARAT!

Produsele pentru albirea dintilor utilizate de stomatologi in cabinete sunt mult mai eficiente si mai sigure, albind dintii cu pana la 14 trepte de culoare si fiind alese in functie de particularitatile dintilor fiecarui pacient, evitand astfel demineralizarile si riscul crescut de carie, ce apar dupa folosirea acasa a diferitelor produse de albire dentara comercializate de furnizori mai mult sau mai putin autorizati de Asociatiile Stomatologilor.

Periuta de dinti treibuie schimbata la 3-4 luni.
ADEVARAT!

Periuta de dinti nu are durata de folosire lunara sau anuala. Se recomanda a fi schimbata la 3-4 luni sau mai repede daca da semne de uzura. Daca dupa 4 luni periuta ta este inca buna, inseamna ca periajul tau nu a fost tocmai eficient.

Periuta de dinti cea mai buna este cea dura, pentru ca asigura o mai buna curatire.
FALS!

Periuta de dinti se alege impreuna cu medicul curant, periutele cu duritate medie fiind cele mai recomandate pentru un periaj eficient al dintilor si limbi. Cele moi se recomanda persoanelor cu dinti sensibili si gingii fragile, cele dure fiind cel mai rar recomandate pentru ca in cazul unui periaj agresiv produc retragerea gingiilor si leziuni ale smaltului la nivelul coletului dentar, zona din vecinatatea gingiei.

Periajul dintilor este obligatoriu imediat dupa fiecare masa.
FALS!

Periajul dentar se recomanda a fi facut la 15-20 min dupa masa, chiar 30 min, dupa consumul de citrice sau alte alimente acide care scad drastic ph-ul salivar demineralizand smaltul si facandu-l vulnerabil la actiunea mecanica de periaj, ce poate desprinde prismele de smalt. Este suficienta clatirea cu apa imediat dupa masa, pentru indepartarea resturilor alimentare si neutralizarea ph-ului bucal.

Apa de gura este considerata un bun odorizant bucal, care inlatura mirosul neplacut al gurii si atat.
FALS!

Apa de gura pe langa combaterea halenei bucale datorita odorizantelor, prin antisepticele continute are efect bacteriostatic, prin fluoruri creste rezistenta dintilor la carie, iar uneori poate contine clorhexidina sau alte substante benefice sanatatii gingiilor. In plus, prin clatirea energica spala si curata toate suprafetele dentare si mucoasele bucale, indepartand resturile alimentare si inhiband dezvoltarea microorganismelor patogene din cavitatea bucala.

Diabetul si osteoporoza sunt factori de maxim risc pentru pierderea dintilor.
ADEVARAT!

Diabetul prin favorizarea parodontozei cu retragerea gingiilor si resorbtia ulterioara a osului, iar osteoporoza prin pierderea implantarii dentare sunt boli care favorizeaza pierderea dintilor, de aceea masurile profilactice de preventie trebuiesc marite in cazul acestor boli.

Daca nu ai carii, nu ai de ce merge la dentist.
FALS!

Dentistul prin controalele periodice poate depista problemele oro-dentare in stadiu incipient, prevenind complicatiile. In plus boli generale precum diabetul, afeciunile cardiace sau hormonale pot produce afectiuni ale gingiilor care pot duce la pierderea dintilor indemni de carie. Un bun stomatolog poate depista la un control periodic de rutina semne clinice ale unor boli generale asimptomatice, ca sa nu amintim de cancerele bucale cu evolutie fulminanta  si prognostic prost, diagnosticate adesea tardiv.
Iata deci cateva motive in plus de a-ti vizita dentistul, chiar daca nu-ti este prea simpatic cand tu esti pe scaunul lui si el vine spre tine cu istrumentele lui tiuitoare.

Tu cand ti-ai facut ultimul control stomatologic?

ZAMBESTE SI VEI AVEA O ZI BUNA

wpid-fb_img_1426791156193.jpg

Zambeste-ti dimineata in oglinda si vei avea o zi buna!

Unul dintre motivele pentru care merită să-ţi zâmbeşti dimineaţa în oglindă este că zambind emani frumuseţe şi bunătate. Privirea ţi se înseninează, începi să ai deschidere către lucruri frumoase, ai mai multă încredere în tine, te accepţi mai usor sau ştii că poţi schimba ceva în bine.

Zâmbindu-ţi în oglindă vei atrage energie pozitivă.
Unul din motivele pentru care oamenii evită să se privească uneori în oglindă, ratând zâmbetul de dimineaţă, este … nemulţumirea. De chip sau de situaţie…

Cum o putem transforma în ceva bun, constructiv, în motivaţie? Prin atitudine, zambind inspiram incredere, si cu ajutorul informării în domeniul esteticii. Există o mulţime de idei despre cum îţi poţi îmbunătăţi imaginea şi cum poţi să-ţi faci viaţa mai frumoasă.

N-ai trata cu indiferenţă complimentele sincere ale cuiva care îţi spune pe neaşteptate:

„Arăţi foarte bine astăzi, e ceva schimbat la tine!”
Haide să descoperim împreună câteva dintre micile trucuri, care îţi pot însenina ziua, încă de la prima oră a dimineţii, indiferent că eşti femeie sau bărbat.

Noi, oamenii, socializăm de regulă îmbrăcaţi şi încălţaţi.

Singurele segmente preponderent neacoperite sunt faţa şi mâinile, analizate instinctiv atât de ceilalţi, dar şi de tine, creând în subconştient acea impresie pe care ţi-o lasă „primul contact”.

Cum îţi poţi îmbunătăţi fizionomia? Începe prin două lucruri simple:

Forma sprâncenelor
Te-ai gândit vreodată că îţi poţi schimba radical imaginea în bine, cu ajutorul sprâncenelor?
Dacă ochii sunt ferestrele sufletului, atunci sprâncenele sunt ramele ferestrelor…
Cu ajutorul sprâncenelor oamenii îşi exprimă emoţiile. O fizionomie fără sprâncene este nefirească. Atunci când sprâncenele noastre au o formă nepotrivită, putem avea o expresie nenaturală, artificială. Arătăm „miraţi”, deşi nu suntem, părem fioroşi şi încruntaţi deşi avem un suflet bun ca pâinea caldă. Părem duri şi distanţi deşi doar ne preocupă ceva… Oamenii sunt catalogaţi în funcţie de prima impresie şi din ea parte integrantă sunt sprâncenele. Sprânceana trebuie să fie cât mai aproape de forma ei naturală, uşor îmbunătăţită si îngrijită, naturală, adecvată fizionomiei noastre, pt a da un aspect tanar si armonios fetei.  Privirea va fi mai bine pusă în valoare şi va transmite interlocutorului mesajul corect:

Iata o persoana deschisa, pozitiva în gândire, cu o alura mai tinerească şi mai senină.

Aspectul tenului
Este greu să gândeşti pozitiv, atunci când dimineaţa  în oglindă vezi o faţă ridată prematur sau suferind de acnee.
Tenul trebuie îngrijit cu dragoste şi atenţie. Tenul (pielea în general), reflectă toate disfuncţiile din organism. Trădează când nu bei apă suficientă, prin pungi şi cearcăne sub ochi, spune că sunt multe toxine în organism sau dezechilibre hormonale, printr-o erupţie nedorită, avertizează că ficatul nostru este în suferinţă, printr-un colorit spre galben al pielii şi al buzelor spre vineţiu.

Ce nu ştiai poate, este că tu, dar şi cei din jurul tău, avem darul de a recunoaşte instinctiv un om sănătos, după aspectul feţei. Un ten luminos, curat, ne creează senzaţia de sănătate, echilibru, seninatate, confort şi linişte interioară.

Şi acum, un mic exerciţiu de imaginaţie:

Te trezeşti dimineaţa şi te uiţi în oglindă.
Te întâmpină o faţă plină de prospeţime. Tenul tău arată minunat, radiind sănătate şi frumuseţe din interior. Privirea ta este mai senină şi te prezintă aşa cum eşti: un om bun, cu potenţial.
Îţi place ce vezi în oglindă si zâmbeşti!
Toate porţile universului ţi se deschid. Pentru că zâmbetul tău înseamnă: iubire, acceptare şi respect. Pentru tine şi ceilalţi din jurul tău.
Îţi doresc să începi fiecare zi din viaţa ta cu un zâmbet în oglindă.
P.S. Nu uita să ne spui şi nouă cum e să îţi începi ziua dăruindu-ţi un zâmbet din inimă.

Carmen Sylva

EBOLA- MINCIUNA GENERALIZATA!!!

Lucy Visinescu's Blog

Ebola: minciuna generalizata

Carantina, interdictii de calatorie, zboruri anulate. Guvernul american are patent pe Ebola si doua concerne au inventat un asa-zis medicament-minune.
   Am mai scris ca Monsanto si Pentagonul american detin actiuni ale unui concern farmacare incearca sa castige niste miliarde cu „tratamentul” pentru Ebola. In continuare, un articol preluat si adaptat de pe Africa24monde din 27 august 2014. Ca intotdeauna, vin cu rugamintea sa va faceti propria parere dupa ce lecturati si verificati informatiile din acest articol.

Ebola: o minciuna epidemica

   Ne confruntam din nou cu valuri de manipulare si panica din partea mass media in ce priveste reportajele despre Ebola? J.M. Dupuy sustine ca da.

   In timp ce revista Le Monde scrie zilnic despre „haos“ si „catastrofe“, asa-zisa epidemie de Ebola are in realitate dimensiuni foarte modeste.
   Presa vorbeste de 1.229 de decese intre martie si august 2014…

Vezi articolul original 1.482 de cuvinte mai mult

CAT DUREAZA O LUCRARE PE IMPLANTURILE DENTARE ?

„Cât dureaza o lucrare pe implanturi dentare?”

Sunt intrebata adesea de pacientii carora le propun in planul de tratament, lucrari protetice pe implanturi dentare.

La inceputul carierei mele in stomatologie, precauta dadeam 3-4 ani gandidu-ma la ritmul biologic al retractiei gingivale destul de subiectiv, desi cand este vorba de organisnele vii nu se da niciun fel de garantie.

Practica si experienta mi-au demonstrat ca nu poti garanta ceva ce nu depide numai de tine, cand intervin atatea variabile.

Si totusi in 20 de ani de practica stomatologica nu am avut decat un singur implant cu periimplantita, la un pacient cu mai multe boli autoimune asociate, inlocuit cu succes, pacientul bucurandu-se si astazi de puntea pe implanturi pusa acum 15 ani.

Deci, din experienta pot spune ca o lucrare pe implanturi are viata lunga, mai ales daca este facuta corect, cu materiale de calitate si daca se respecta indicatiile de igiena si profilaxie, meritanduse din plin investitia.

Asadar, daca ai nevoie de unul sau mai multe implanturi, nu pregeta si apelează la specialiști recomandați sau alesi dupa o atenta studiere a pietei si ofertelor.

Chiar daca pretul ti se pare un pic cam mare, este o investitie in sanatatea ta, care iti garantează o calitate ridicata a vietii, deci merita facuta.

UN DENTIST ESTE UN FAURITOR DE ZAMBETE

20180316_18043320180316_180502.jpgPe dna BD am cunoscut-o prin 2002, la inceputul practicii mele stomatologice in domeniul privat.
A venit, asa cum se vine la dentist, cu si la recomandarea unei bune prietene, cu teama stăpânită si curajul de a se lasa pe mâinile unei doctorite despre care la vremea aceea, unii pacienti credeau ca este inca studenta.
A venit si a tot revenit, plecând de fiecare data multumita, mai încrezătoare si cu un zambet mai frumos.
Astfel incat, la remarca insidioasă a unei cunoștințe:
„Mai ai draga dinti, de cand te tot duci la dentist?”
A raspuns zambitoare:
„Mai am si sunt din ce in ce mai frumosi!”

Si uite-asa, desi plecata demult din tara, si dna BD ca si multi alti vechi pacienti ce au luat drumul strainatatilor in cautarea stelei lor norocoase, revine periodic in tara, adusa de dorul de mama si ma mentine pe lista prioritatilor din Romania.
Si nu doar pentru ca acolo unde locuieste acum, serviciile stomatologice sunt scumpe, ca peste tot in lume, ci pentru ca in timp, i-am castigat increderea si am construit o relatie, intre dintii dumneaei si mainile mele, intre fobia dumneai de dentist si empatia mea, intre doua persoane care s-au intamplat la un moment dat sa-si fie de folos.
Eu i-am redat increderea si bucuria de a zambi, dumneaei mi-a reconfirmat calitățile personale si profesionale dandu-mi satisfactia misiunii împlinite.
Căci ce altceva este un dentist bun, dacă nu un făuritor de zâmbete?

11 NECUNOSCUTE DESPRE DINTI

fb_img_1449174089258.jpg

1. Smaltul dentar este cel mai dur tesut din organism,  avand duritatea diamantului, de aceea se si slefuieste cu freze diamantate, la turatii de peste 10.000rot/min

Acum nu va apucati sa-i verificati duritatea spargand nuci, alune, sau diamante…

2. Un sfert din populatia Romaniei nu a fost niciodata la dentist.

Eu zic ca sunt mai multi,iar daca ii numaram dupa listele electorale sunt si mai multi…

3. Mugurii dentari se formeaza inca din perioada intrauterina.

Ce sa faca si ala micu, sa nu se plictiseasca, creste, inmugureste…

4. Molarul de sase ani, numit astfel pentru ca erupe la varsta de sase ani, este primul dinte definitiv care apare in gura, in spatele molarilor de lapte, fiind adesea confundat cu un dinte provizoriu si neglijat, pt ca oricum se schimba.

Nu se schimba, in plus este foarte important fiind cheia ocluziei adultului.

5. Molarul de minte erupe dupa varsta de 18 ani, cand se presupune ca ti-a venit mintea la cap, incepand perioada adulta a evolutiei

Nu aduce un plus de inteligenta, ci doar inca un dinte pe arcada si eventual o inghesuire a dinților cand nu exista suficient spatiu.

6. Intr-o viata producem peste 360. 000 litri de saliva, care ajuta la digestia alimentelor, autocuratirea si protectia dintilor, umezirea mucoaselor bucale cu rol in masticatie, deglutitie, vorbire.

Cercetatorii britanici masoara si analizeaza tot, desi unii s-ar putea sa saliveze mai mult si sa inghita in sec.

7. Pierderea dintilor este a doua cea mai frecventa boala dupa raceala.

Sigur statistica nu e facuta in Africa!

8. Oamenii prefera pasta de dinti albastra celei rosii….

Unii nici n-au auzit de ea!

9. In evul mediu se recomanda sarutarea unui măgar, ca sa scapi de durerea de dinti.

Daca ar fi atat de simplu sa scapi de dureri de dinti, e lumea plina de magari.

10. In medie cumpărăm 26m de ata dentara in loc de 110m cat ar trebui…

Numai ata dentara nu o mai masurasem la cumparaturi. Cercetatorii englezi chiar se plictisesc.

11. Este recomandat sa mergi de doua ori pe an la o curățare profesionala a dintilor si un control stomatologic.

Ar fi bine si o data pe an, sunt  insa unii care n-au fost niciodata si cand le spui sa clateasca si sa scuipe, te suipa in fata sau scuipă pe jos!!!
Am patit-o!!!!

ZAMBIM

fb_img_1448508617058Zâmbim când suntem fericiți.

Zâmbim când suntem mulțumiți.

Zâmbim cu dragoste şi recunostință,

Zâmbim cu bucurie şi credință,

Iar uneori zâmbim şi trişti,

Trădați, mințiți sau amagiți.

Cu lacrimile sclipind in priviri,

Zâmbim chiar şi-n dezamagiri.

Căci ce poate mai trist a fi,

Decât să nu mai poți zâmbi?

LV.-Zâmbete ca raze de soare

sursa foto FB

Ai nevoie de lifting de sinus pentru a beneficia de insertia implanturilor dentare?

Ai nevoie de lifting de sinus pentru a beneficia de insertia implanturilor dentar?

Ti-e teama de toate procedurile chirurgicale si cu greu ai acceptat si ideea de implant dentar. Ti s-a explicat in ceea ce consta, in termeni care te-au inspaimantat si mai tare…

Si cum o imagine face cat o  mie de cuvinte, las animatia sa explice simplu si concret in ce consta liftingul de sinus cu aditie de os, pentru crearea posibilitatii inserarii implantarurilor dentare.

Nu ezita sa beneficiezi de procedura, este mult mai simpla decat iti inchipui si deloc dureroasa.

Am pacienti fericiti cu lucrari pe implanturi si lifting de sinus, care initial s-au prezentat la clinica, resemnati  in fata alternativei de tratament cu proteza dentara, fiind prea speriati de ideea de lifting de sinus si implant dentar.

Alege informat tratamentul cel mai adecvat si specialistul care sa iti garanteze lucrarea si sa iti inspire incredere maxima, doar este vorba despre sanatatea ta!

ZAMBETELE SUNT GRATIS

fb_img_1451488291395.jpgZambetele si fericirea sunt gratis, asa ca daruieste-le si le vei primi multiplicat.

Nu sta suparat si imbufnat, caci singurul caruia ii faci rau esti tu!

Poate mai strici ziua la 2-3 din jur, dar de ce sa o faci?

Nu uita, ca dincolo de noapte e zi,

Dincolo de nori soarele va rasari!

Asa ca nu uita, frumos a zambi!

sursa foto FB

Faurind zambete, redau oamenilor bucuria de a zambi si a fi fericiti

20150531_165404Faurind zambete, redau oamenilor bucuria de a zambi si a fi fericiti.

Mi-am dorit sa fiu doctor de cand ma stiu.

S-a intamplat sa fiu dentist si a fost mai bine, pentru ca ma regasesc in aceasta profesie legata de faurirea zambetelor si implicit de daruirea bucuriei de a zambi.
Pentru mine, cea mai mare satisfactie profesionala este sa vad oamenii zambind fericiti si admirandu-si  dintii in oglinda, dupa ce tocmai s-au dat jos de pe scaunul  meu stomatologic.
Au fost multe astfel de cazuri…
Si totusi, provocarea cea mai mare a fost tatal meu, atat prin complexitatea si amploarea lucrarii, cat si prin implicarea emotionala, caci lucrezi mult mai greu la persoanele de care esti legat afectiv si emotional.
Am dat jos lucrarile vechi de peste 20 de ani, am scos dintii irecuperabili si am tratat cu atentie ce am mai putut recupera, atenta la fiecare grimasa si strangere de pleoape, simtindu-i fiecare tresarire si spaima.
In final am reusit o reabilitare orala completa, fixa, care include si patru implanturi dentare, integrate minunat la cei 75 de ani ai tatalui meu.
Acum zambeste fericit si este mandru de investitia facuta in copii, toti cu diplome universitare, spunand ca are de gand sa traiasca 100 de ani.
Iar eu ma bucur ca am trecut cu brio si acest examen de viata.

20160511_14534120160511_145410

Obiceiul banal prin care ne dezactivam autovindecarea organismului

fb_img_1471680722674

Nici un medic nu iti va cunoaste vreodata corpul mai bine decat tu insuti. La baza organismului uman sta un mecanism foarte complex de autovindecare, iar atunci cand ne lasam integral pe mana doctorilor, ignoram acest principiu de baza. Medicii ar trebui sa fie calauzitori in procesul de „reparare”, dar eforturile adevarate trebuie facute intotdeauna de pacient. 
 
 
Suntem invatati inca de la varste fragede ca organismul este „echipat” cu cele necesare pentru a combate celulele canceroase care sunt produse zi de zi, lupta impotriva infectiilor, mentine libere arterele coronare si amana procesul de imbatranire. De asemenea, stim ca sistemul nervos autonom se compune din doua sisteme majore – cel nervos simpatic, responsabil pentru reactiile la stres, si cel parasimpatic, care da raspunsurile de relaxare ale corpului.
 
Dar nu toti suntem constienti de faptul ca sistemul de autovindecare a organismului functioneaza exclusiv in momentul in care acesta se afla in stare de relaxare. 
 
Relaxation
 
 
Cum impiedica stresul vindecarea
 
Daca ai fi urmarit de un leu, in corpul tau ar avea loc o crestere brusca a nivelurilor de cortizol si epienefrina. Cu alte cuvinte, toate eforturile de autovindecare vor fi anulate, iar energia noastre se va canaliza spre alte obiective: va creste presiunea sangvina, se vor activa grupele musculare si inima va bate din ce in ce mai tare. Desi asemenea scenarii ar trebui sa se intample doar atunci cand viata ne este cu adevarat in pericol, exista multi oameni care mentin aproape permanent aceasta stare de panica.
 
stress
 
Gravitatea situatiei consta in faptul ca odata cu fiecare gand sau stare de stres ne incetinim tot mai tare capacitatea de autovindecare. Stresul nu inseamna doar foarte multa munca si teama de deadline-uri. El este legat foarte mult de stilul de viata. Relatii toxice. Griji cu privire la bani si altele. Ipohondrie. Lipsa de incredere in sine si lista poate continua.Creierul nu poate face diferenta intre „Sunt urmarit de un leu!” si „Am impresia ca nimeni nu tine la mine” sau „Niciodata nu ma voi face bine”. Sistemul nervos primeste exact acelasi mesaj de fiecare data, iar efectele sunt la fel de daunatoare. 
 Adesea auzim de cazuri de boli grave care afecteaza niste oameni aparent foarte grijulii cu sanatatea lor. Desi respecta ca la carte niste reguli legate de alimentatie si sport, acestia se afla intr-o stare repetitiva de stres cronic. Nici o cura cu sucuri verzi nu ar putea „repara” efectele dezastruoase ale unor doze mult prea mari de cortizol sau epinefrina asupra celulelor.
 
Sursa: Lissa Rankin, Mind Over Medicine

Sursă: Obiceiul banal prin care ne dezactivam autovindecarea organismului

PREVENTIA TE SCUTESTE DE DURERI SI CHELTUIELI


Preventia te scuteste de dureri si cheltuieli inutile in toate domeniile asistentei de sanatate si cu atat mai mult in asistenta stomatologica.

Controalele periodice, insotite de profilaxii dento-parodontale, adeseori gratuite pacientilor fideli, pot depista carii sau parodontopatii in stadii incipiente, cand se pot rezolva rapid si ieftin intr-o singura sedinta.

Previi astfel durerile acelea turbate de dinti, care nu mai cedeaza la nimic, sangerarile gingivale reduse doar temporar de pastele de dinti gen Parodontax sau Lacalut si platesti intre 100-200 lei in loc de mii de lei cat te poate costa restaurarea unui dinte dupa extirpare (scoaterea nervului) sau extractie (scoaterea dintelui).

Te scutesti de suferinta, de cheltuieli inutile si castigi timp pentru tine, in care te poti odihni, te poti distra,  poti face bani, poti face orice altceva decat sa te vezi cu stomatologul, care oricat ti-ar fi de simpatic in particular, nu te incanta cand te da pe spate si vine spre tine cu jucariile lui intepatoare, tiuitoare, sfredelitoare.

Si atunci de ce nu ti-ai face un serviciu mergand la un control inainte sa te doara, mai ales inainte de vacanta cand durerea de dinti nu se afla nicidecum pe lista ta?

DUSUL BUCAL, UN MOFT AL IGIENEI BUCALE ?

zambet cu okDusul bucal mie mi se parea un moft, o inventie pentru cei obsedati de igiena bucala, pana cand nu am benefiat eu insami de unul, la scurt timp dupa ce mi-am pus aparat ortodontic lingual.

Mi-era clar ca nu mai reuseam doar prin periaj dentar sa inlatur placa bacteriana si resturile alimentare ce se crosetau maiastru cu minunatelele mele brecketuri aurii. Nici cu periutele interdentare nu ma descurcam intotdeauna, iar de ata dentara nici nu se mai punea problema. Asa ca mi-am procurat un dus bucal si  dupa ce  am inteles cum se foloseste corect, am resimtit iarasi senzatia aceea de dinti curati si prospetime, mai ales cand adaugam si apa de gura in rezervor.

Dusul bucal indeparteaza placa bacteriana si resturile alimentare din spatiile greu accesibile oricarei periute de dinti: spatiile interdentare, spatiile de sub lucrarile protetice si in special de sub cele pe implanturi a caror igiena este esentiala pentru longevitatea implanturilor, dintre arcurile si brecketurile dentare, din santurile gingivale care uneori pot fi sensible si pot sangera la periajul normal, din cavitatile carioase sensibile, nerezolvate inca din diferite motive, din pungile parodontale largi care sangereaza chiar si la un periaj bland. In plus, in cazul parodontopatiilor, presiunea usoara exercitata asupra gingilor stimuleaza circulatia sangelui si are efect benefic cu ameliorarea simptomatologiei in 99% din cazuri.

Asigurand o curatire eficienta a cavitatii bucale, scade semnificativ mirosul gurii (halena bucala)  si favorizeaza relatiile interpersonale.

Recapituland pe scurt, dusul bucal asigura o igienizare eficienta a cavitatii bucale, indepartand placa bacteriana si resturile alimentare chiar si din spatiile greu accesibile, scade riscul de carie, diminueaza inflamatia si sangerarea gingiilor, indeparteaza halena bucala.

Teama si fobia de stomatolog sunt cele mai bune surse de inspiratie

image

Teama si fobia de stomatolog sunt cele mai bune surse de inspiratie pentru motivarea absentelor de la programari si de la controalele periodice. Fix pe acel interval orar apar o multime de alte lucruri mai importante momentan, numai bune ca scuze pentru a amana vizita la stomatolog.
Pana cand?
Pana cand durerea te face sa suni indiferent de ora si de zi, cerand ajutorul specialistului.
Dentistul, om cu suflet, intelegator, ca doar de aceea s-a facut doctor, te rezolva, iti ia durerea si te programeaza sa continui tratamentul pentru a nu mai ajunge disperat in urgente, explicandu-ti si ce risti in lipsa acestuia.
Motivatia, adica durerea, disparand, lasa loc fobiei si cercul vicios se inchide in noi amanari si tergiversari.
Si uite asa din urgenta in urgenta si din doctor in doctor, ajungi cu dinte, pauza, lipsa, gaura si nu mai stii ce sa mai faci, incepi sa te plangi de preturile mari la tratamentele stomatologice, de lipsa asigurarilor, de soarta vitrega, criza mondiala si asa mai departe.

De ce, cand totul in viata depinde doar de tine?
Este mult mai simplu, nedureros si mai ieftin sa previi sau sa tratezi afectiunile in stadii incipiente depistate la un control de rutina eficient, adesea gratuit.
Mergi si viziteaza-ti dentistul de doua ori pe an la controale de rutina, pentru a evita durerile si complicatiile neplacute, mai ales de sarbatori cand toate cabinetele sunt inchise.
Asa cum treci cu masina prin service inainte de a pleca in vacanta pentru a te scuti de surprize neplacute, treci si pe la dentist.

Serviciile stomatologice sunt foarte scumpe in afara Romaniei, dovada sunt pacientii din toata lumea care practica turismul stomatologic la noi.
Fii destept si scuteste-te de durere, complicatii, cheltuieli inutile si fa-ti un control stomatologic inainte de sarbatori si de plecarea in vacanta!

Semnele cancerului în zona capului si a gâtului. Nu le ignorați, supraviețuirea este sub 50% | AM Press

eu la DE 2008Simptomele cancerului localizat in zona capului sau a gatului sunt relativ banale, motiv pentru care diagnosticul e pus de regula tarziu, iar asta reduce drastic sansele de vindecare. Daca la depistarea intr-un stadiu precoce cancerul are 90% sanse de vindecare, in cazul cancerului de cap sau gat ele sunt sub 50%! Iar medicii sustin ca tumorile din zona gatului castiga teren tot mai mult.

Cele mai multe tumori se dezvolta inmucoasa bucala, in gat, laringe, corzi vocale sau la intrarea in esofag. Doar 10% ating narile, sinusurile sau glandele salivare. Tumorile tiroidei, ale creierului ori ale ochilor nu sunt incluse in aceasta categorie, fiind mai putin frecvente. Dintre cele enumerate mai sus, cancerele din zona gatului se situeaza la nivelul a circa 40%, de doua ori mai numeroase la barbati decat la femei.

Simptomele cancerului localizat in gat
Mergeti la medic daca persista mai mult de 3 saptamani unul dintre urmatoarele simptome:
– durere sau sensibilitate la nivelul limbii, o afta care intarzie sa se vindece, o afectiune de culoare rosie sau alba a mucoasei;
– dureri de gat;
– raguseala;
– durere sau jena in momentul inghitirii;
– umflaturi la nivelul gatului;
– nara infundata si/sau care sangereaza.

Se observa ca simptomele cancerului de cap si gat seamana mult cu infectiile bacteriene sau virale, de aici si atentia scazuta acordata.

Evolutia bolii depinde foarte mult de localizarea precisa a tumorii, iar unele simptome determina pacientul sa se prezinte mai repede la medic. De pilda, daca boala a atins laringele pe zona corzilor vocale, vibratiile acestora vor fi denaturate, aparand astfel o raguseala permanenta, de care suferindul va dori sa scape rapid.

Daca insa tumoarea e putin mai sus, pe asa-numitele „false corzi vocale”, vocea nu va avea probleme, dar va aparea o usoara durere sau dificultate la deglutitie, simptome nu foarte suparatoare, astfel ca multi subiecti vor intarzia sa se prezinte la un consult. In toata aceasta perioada de non-adresabilitate, riscul de metastaze se dezvolta tot mai vertiginos, deoarece laringele reprezinta si zona unui important drenaj limfatic.

Factori de risc
Principalii factori de risc sunt fumatul si consumul de alcool (mai mult de doua unitati pe zi pentru femei si mai mult de trei unitati pentru barbati). Combinate, aceste deprinderi nefaste amplifica exponential riscul de cancer.

De pilda, un nefumator care bea saptamanal minimum 30 de unitati de alcool prezinta un risc de 6 ori mai mare de a avea un cancer de orofarinx (tumoare a gatului clar definita), iar la o persoana care bea, dar insumeaza, ca fumator, 40 de pachete-an (adica, numarul de pachete fumate pe zi inmultit cu numarul anilor de tabagism), riscul se multiplica de 7 ori. Mai rau decat atat, daca cele doua vicii sunt cumulate la aceeasi persoana, riscul e marit de 38 de ori, potrivit medicilor.

Un alt factor de risc redutabil, tot mai des adus in discutie este sexul oral. Studii recente in acest sens arata ca un astfel de raport cu o persoana contaminata cu HPV (papilomavirusul uman) determina transmiterea virusului pe mucoasa din interiorul gatului partenerului/partenerei. Din pacate, in ultima perioada s-a inregistrat o incidenta a tumorilor gatului din ce in ce mai mare la persoane mult sub 50 de ani care nu fumeaza si nu consuma alcool.

http://ampress.ro/sanatate/semnele-cancerului-in-zona-capului-si-a-gatului-nu-le-ignorati-supravietuirea-este-sub-50/

Durerile de cap pot fi cauzate de probleme dentare?

Durerile de cap pot fi cauzate de probleme dentare?

Autor: Daniela Anehei

Durerile de cap pot fi cauzate de probleme dentare?Aveti sau cunoasteti persoane cu dureri de cap cronice sau cu migrene?

De obicei aceste persoane au cerut sfatul de la mai multi doctori, insa simptomele lor persista. Dar ati vazut un medic stomatolog pentru aceste migrene?
Fara indoiala ati apelat la un calmant care si-a facut efectul pe o durata mica de timp. Dar durerile de cap sunt inca prezente fara a avea aparent nicio cauza. Specialistii vorbesc in acest caz de tulburari ale articulatiei temporo-mandibulare.

Ce este tulburarea articulatiei temoro-mandibulare?
Este o articulare a maxilarului nealiniat. Daca apasati un deget in fata urechii si deschideti gura veti simti cum maxilarului se misca. Articulatia este legata de maxilarul inferior si craniu, atunci cand aliniat in afara, maxilarul inferior se deschide si se inchide in mod gresit. Incercati sa miscati corect muschii maxilarului, deoarece in caz contrar acestia devin incordati (pentru luni sau chiar ani), acumulandu-se in plus inflamatia.

Exista multi nervi care se ramnifica pe fata, cap, maxilar, gat si zona umerilor. Atunci cand o ramura a unui nerv este comprimata de inflamatie si umflaturi, se simte dureri in alte parti ale aceluiasi nerv.
Cand muschii maxilarului sunt incordati si inflamati cronic, se simte o durere severa si de aici si o serie de simptome ale tulburarii articulatiei temoro-mandibulare.

Simptomele tulburarii articulatiei temoro-mandibulare

Durerile de cap sunt cele mai comune simptome si sunt de obicei severe si cronice. Mentionate adesea ca migrene, acestea (strict vorbind) nu sunt dureri de cap sau migrene. Aceste dureri au cauze dentare, precum:
– dureri ale mandibulei
– dureri faciale
– dureri de gat si de umeri
– furnicaturi la nivelul manilor si a degetelor
– durere de ureche
– zgomote in urechi
– zgomote in maxilar (ca bubuiturile)
– uzarea prematura a catorva sau a tuturor dintilor
– depresie
– alinierea gresita a dintilor
– pierderea dintilor

Stomatologia neuromusculara
In Statele Unite ale Americii medicul stomatolog colaboreaza cu un stomatolog neuromuscular. Acest segment de medici neuromusculari este foarte mic.
In plus, pentru a diagnostica tulburarea articulatiei temoro-mandibulare sunt necesare numeroase echipamente.

Tulburarea articulatiei temoro-mandibulare. Diagnostic
Echipamentul pentru determinarea diagnosticului pentru tulburarea articulatiei temoro-mandibulare este numit sistemul de evaluare K7.
In timp ce pacientul se relaxeaza pe scaun, specialistul va folosi diverse accesorii pentru:
– a masura si inregistra miscarile muschilor maxilarului,
– a masura si inregistra toate activitatile electrice din acesti muschi
– a inregistra toate sunetele din articulatile maxilarului
Dupa ce s-au efectuat toate etapele, informatiile obtinute vor fi discutate cu pacientul. Medicul stomatolog neuromuscular va studia si va analiza toate informatiile pentru a determina apoi modul in care articulatiile maxilarului sunt alininate in exterior si cum le va fixa.
Se considera ca pacientii cu acest simptom nu si-au relaxat gura de multe luni, chiar ani.
Dar cu o pozitie corecta si relaxanta, acest simptom este incet eliminat.

O alta piesa tehnologica des folosita in diagnosticarea tulburarii articulatiilor temoro-mandibulare este unitatea TENS (Stimularea Electrica Nervoasa Transcutanata).
Acest dispozitiv prezinta mai multi electrozi, care vor fi plasati pe zonele capului si gantului. Cu ajutorul acestuia se vor stimula electric muschii maxilarului, contractandu-i si relaxandu-i.
Dupa 30 – 40 minute, muschii vor fi relaxati in intregime si nu se va mai simti durerea.

Fiecare tratament a acestui simptom este individual, depinde de la persoana la persoana.

Scopul tuturor tratamentelor este de a stabili pozitia maxilarului si de a-l relaxa permanent.

De asemenea, in acest caz pot exista si mai mute etape de tratament, precum: „reorientarea” muschilor maxilari, remodelarea dintilor, probabil cateva lucruri legate de ortodontie si utilizarea unui dispozitiv ortetic pe timpul noptii.

– See more at: http://www.medici-stomatologi.ro/infodent/durerile-de-cap-pot-fi-cauzate-de-probleme-dentare#sthash.siFDu6y2.dpuf

http://www.medici-stomatologi.ro/infodent/durerile-de-cap-pot-fi-cauzate-de-probleme-dentare

CEAIUL BANAL CARE ÎNLOCUIEȘTE ASPIRINA ȘI PARACETAMOLUL!

wpid-fb_img_1430779704407.jpg

Uneori remediile naturale sunt mai eficiente decat clasicele medicamente. Dr. farmacist Ovidiu Bojor observa ca ”florile de soc contin vitamina C si vitamine din complexul B. Preparatele din flori de soc au actiune sudorifica, antitusiva, emolienta si imunostimulanta”.

Socul este excelent in stari febrile si poate inlocui cu succes aspirina sau paracetamolul. Il poti folosi si alaturi de medicatia obisnuita in viroze respiratorii, stari gripale sau bronsite.

Au si efecte favorabile in reumatism si boli eruptive (cum ar fi rujeola, scarlatina etc.). Mai au si actiune diuretica, usor laxativa. Sunt recomandate si in combaterea obezitatii si a hemoroizilor.

Farmacistul recomanda o infuzie din flori de soc dintr-o lingura de planta la o cana cu apa, seara inainte de culcare. Din fructele bine coapte (o lingura la o cana cu apa) se prepara un decoct, noteaza libertatea.

Se beau doua-trei cani pe zi. Trebuie sa fii atent pentru ca cele verzi sunt toxice. Extern, infuzia concentrata din 40 de g de flori la un litru de apa poate fi folosita pentru cataplasme aplicate in degeraturi si contuzii.

http://ampress.ro/sanatate/ceaiul-banal-care-inlocuieste-apirina-si-paracetamolul/

DE CE SE FAC TARTRU SI CARII DENTARE?

 

wpid-fb_img_1426492029257.jpgAud adeseori de la pacientii mei: ” De ce fac tartru si carii si de ce-mi sangereaza gingiile ?  Eu ma spal pe dinti de 3-4 ori pe zi! 

Uneori este evident ca tehnica de periaj este incorecta, sau periuta de dinti este necorespunzatoare, pacientul prezentand la examenul clinic imediat dupa periaj, depozite moi in vecinatatea gingiei sau interdentar.

Cu totii facem greseli in periajul dentar, sau sarim uneori peste periajul de seara  acuzand oboseala.

Periutele manuale sunt greu de manevrat in special in zonele laterale unde pot declansa reflexul de voma. Recomand periutele cu cap mic, asa cum sunt cele electrice, usor de manevrat si foarte eficiente datorita miscarilor combinate -vibratie si rotatie- la turatie constanta. Perisorii moi nu realizeaza un periaj eficient, iar cei duri asociati cu o tehnica agresiva, traumatizeaza gingia si determina retragerea ei.
Periutele trebuiesc spalate bine de resturile de pasta si saliva si pastrate intr-un loc curat si uscat pentru a nu favoriza dezvoltarea germenilor microbien, care pot produce grave afectiuni ale gingiei.

Ata dentara suplimenteaza periajul indepartand placa interdentara si fluorizand suprafetele interdentare. Astfel se evita imflamarea papilelor interdentare si formarea cariilor in spatiile retentive dintre dinti.

Un bob de mazare de pasta de dinti este suficient. O cantitate mai mare, spumeaza excesiv si scurteaza durata periajului.

Obiceiurile alimentare si stresul sunt o alta cauza a problemelor dentare. Consumul de dulciuri, in special inghetata care adauga si variatiile de temperatura, de bauturi acidulate si de alimente lipicioase favorizeaza de asemenea aparitia cariilor.

Fumatul si bauturile alcoolice tari, scad fluxul salivar si implicit autocuratirea dintilor favorizand cariile si parodontopatiile ,afectiunile gingiilor, dar si cancerele bucale. Afectiunile canceroase ale limbii si planseului bucal sunt asimptomatice si evolueaza fulminant de cele mai multe ori.

De aceea controlul periodic este atat de important, pentru a putea depista din timp diferitele afectiuni dento-parodontale si ale partilor moi din cavitatea bucala.

Obiceiurile vicioase ca rontaitul creioanelor sau al unghiilor pot produce abraziuni ale dintilor cu aspect inestetic si uneori cu sensibilitate.

Asadar nu este suficient sa ne spalam de 3 ori pe zi cu cele mai bune paste de dinti. Importanta este tehnica de periaj, periuta de dinti si obiceiurile noastre alimentare si de conduita.

 

UN ZAMBET LARG ESTE UN PASAPORT PENTRU SUCCES

Un zambet larg este un pasaport pentru succes in viata personala si profesionala.

Aceasta pentru ca un zambet care descopera o dantura frumoasa, de un alb imaculat si de o simetrie perfecta iti da incredere in tine, te ajuta sa deschizi inimi si usi care cu greu pot fi deschise altfel.

75% dintre cetatenii SUA si 50% dintre cetatenii UK considera zambetul responsabil de succesul in afaceri si in viata sociala. Un om care zambeste larg, inspira incredere, pe cand unul ce-si strange buzele pare ca ascunde ceva.

Conform unui recent studiu al Academiei Americane de Estetica Dentara
-9 din 10 persoane considera ca un zambet frumos este un atu in viata sociala,
-8 din 10 considera ca un zambet inestetic scade atractia sexuala,
-4 din 10 persoane considera ca zambetul are un impact important in oportunitatile profesionale,
-5 din 10 americani isi doresc sa faca ceva pentru a-si imbunatatii aspectul zambetului.

Iata de ce zambetul este prima noastra carte de vizita ce o dam persoanelor cu care luam contact. Este expresia sigurantei, a increderii si a deschiderii spre colaborare.

Nu te costa nimic, dar iti poate aduce mari beneficii fiind modul cel mai simplu si mai ieftin de a arata bine.

                                     „Smile to life and life will smile to you”

Este sanatos! Un zambet chiar daca este fortat antreneaza muschi care determina descarcarea de endorfine, hormoni ai fericirii.

Zambetul este contagios. Daca zambesti, in mod obisnuit ti se raspunde cu un zambet.

 Tu ai zambit astazi? 🙂

30 de sfaturi pentru o viață mai bună

FB_IMG_1426792750885

Mi se întâmplă des să îmi ocup timpul cu fel de fel de nimicuri care mai mult mă obosesc, mă plictisesc și mă stresează în loc să-mi bucure timpul. Cu siguranță nu sunt singura persoană aflată în această situație și mulți dintre noi au uitat pur și simplu cum să fie și atât. Am uitat cu toții să tragem aer în piept și să expirăm lin, admirând frumusețea din jur. De aceea vreau să-ți împărtășesc 30 de idei care îți pot face viața măcar un pic mai frumoasă:

  • 1. Nu uita să zâmbești în fiecare zi!
  • 2. Mergi pe jos între 10 și 30 de minute zilnic.
  • 3. Ascultă muzică frumoasă, de calitate, în fiecare zi – este hrană pentru suflet.
  • 4. Stabilește-ți câte un obiectiv, cât de mic, în fiecare zi. Îndeplinește-l!
  • 5. Trăiește în jurul celor 3 E-uri: energie, entuziasm și empatie.
  • 6. Citește mai multe cărți ca anul trecut.
  • 7. Mănâncă mai multă hrană naturală, mai puțină artificială.
  • 8. Scapă de dezordinea din viața ta: de acasă, de la serviciu, din mașină și așa mai departe.
  • 9. Nu îți pierde timpul prețios bârfindu-i pe alții sau regretând trecutul. Nu îți mai umple mintea cu gânduri negative, ci transformă-le în unele pozitive!
  • 10. Stai în liniște totală timp de 10 minute în fiecare zi. Relaxează-te, nu te gândi la nimic.
  • 11. Viața e o școală. Gândește-te că toate problemele cu care te confrunți sunt doar lecții.
  • 12. Mănâncă la micul dejun ca un rege, la prânz ca un prinț, iar seara ca un cerșetor.
  • 13. Nu rata nicio ocazie să-i îmbrățișezi pe cei dragi.
  • 14. Viața este prea scurtă ca s-o petreci urând pe cineva.
  • 15. Fă pace cu trecutul tău, ca acesta să nu îți strice prezentul.
  • 16. Nu te mai compara cu alții. Vor exista și alții mai buni, dar și alții mai puțin buni ca tine.
  • 17. Tu ești singurul responsabil de propria fericire!
  • 18. Învață câte un lucru nou în fiecare zi.
  • 19. Nu ar trebui să te intereseze ce cred alții despre tine.
  • 20. Iubește-ți corpul și respectă-l.
  • 21. Ține minte că oricât de bună sau de rea este o situație, aceasta se va schimba.
  • 22. Locul tău de muncă nu are grijă de tine atunci când te îmbolnăvești, dar cei dragi, da!
  • 23. Înconjoară-te doar de persoane minunate, frumoase, pe care le admiri.
  • 24. Sună-ți familia des și nu uita să le spui celor dragi că te gândești la ei.
  • 25. Înainte să te culci, nu uita să mulțumești pentru ce ai realizat în ziua respectivă. Bucură-te de succesele tale, oricât de mici le consideri. Sunt lucruri mai mari decât ai crede.
  • 26. Bucură-te de viață. Ai o singură șansă, așa că fă ce e mai frumos din ea.
  • 27. Nu te lua prea în serios, câteodată este mai sănătos să… iei viața un pic în glumă.
  • 28. Încearcă în fiecare zi să faci măcar trei oameni din jurul tău să zâmbească.
  • 29. Bea mai multe sucuri naturale, ceaiuri și apă.
  • 30. Uită-te la cer măcar o dată pe zi și amintește-ți că trăiești într-o lume uimitoare
 

CAT DE SIGURA ESTE ALBIREA DENTARA?

fb_img_1426492489204.jpgCercetarile recente au aratat ca peroxizii din gelurile de albire dentara sunt mai putin agresivi decat acizii din bauturile acidulate sau consumul regulat de aspirina mestecata inainte de inghitire.
Cercetatorii Universitatii din Rochester arata ca expunerea 20′ timp de 5 zile la un tratament de albire cu peoxizi de hidrogen 6%, actioneaza pe smaltul dentar pe 5,6 % din suprafata. In schimb sucul de portocale consumat pe acelasi interval intra in contact si deteriorizeaza smaltul dentar pe 84,4% din suprafata.

De aceea personal, recomand consumarea bauturilor acidulate cu paiul, pentru a reduce suprafata de contact a dintilor cu acizii alimentari.
In cazul aspirinei, care pentru prevenirea afectiunilor gastrice se recomanda a fi mestecata inainte de inghitire, s-au constatat demineralizari si hiperestezie in cazul persoanelor ce consumau regulat aspirina in acest fel (Journal of the American Dental Asociation). Ulterior aceasta poate duce la cresterea indicelui de carie, la inmultirea populatiilor bacterine cantonate la nivelul cavitatii bucale si la aparitia si difuzarea infectiilor in organism. Recomandarea stomatologului este de a consuma aspirina dizolvata intr-o lingurita cu apa si de a o inghiti apoi cu cat mai multa apa, scazand posibilitatea cresterii aciditatii bucale si a scaderii ph-ului.

Revenind la albirea dentara se recomanda sa nu se abuzeze de acest procedeu, efectuindu-se de maxim doua ori pe an, cu produse recomandate de stomatolg in functie de particularitatile structurii dentare si obiceiurile alimentare si personale ale fiecaruia.

Preferabil ar fi ca anterior sa se efectueze o curatire profesionala, iar ulterior o profilaxie cu geluri fluorurate pentru indepartarea eventualei sensibilitati dentare.

In perioada imediat urmatoare procedeului de albire se recomanda respectarea cu strictete a indicatiilor medicului stomatolog:

# suprimarea fumatului,
# suprimarea consumului alimentelor colorate sau acide,
# suprimarea consumului alimentelor foarte reci/fierbinti
# consumul de apa plata la temperatura camerei, pentru rehidratarea si prevenirea sensibiliatatii dentare.

Mentinerea timp indelungat a efectului albirii dentare se realizeaza prin:
– reducerea fumatului si a consumului de alcool, cafea, ciocolata.
– utilizarea de paste de dinti pe baza de oxizi (Ti, Al),
– curatitiri profesionale periodice la cabinetul stomatologic
– adoptarea unor obiceiuri alimentare sanatoase
#consumul de legume si fructe prospete (asigura autocuratirea mecanica a dintilor si aportul de vitamine necesareorganismului)
#consumul de apa plata, min 2l/zi ( fluidifica saliva asigurand autocuratirea si scade ph-ul salivar scazand incidenta cariei dentare)
#consumul de lapte si produse lactate ( asigura aportul de calciu necesar proceselor de remineralizare dentara )

In cazul fumatorilor si al consumatorilor de ceai, cafea, ciocolata si Coca-Cola, Pepsi-Cola, durata efectului de albire se reduce la 1/2 poate chiar mai putin.

Asadar, albirea dentara poate fi mai putin periculoasa decat obiceiurile dv, iar o dantura stralucitoare are un puternic impact pozitiv asupra anturajului prin atitudinea increzatoare .

Guest post – Cu zambete sincere!

image

Cand intampini cu un zambet ziua ce incepe, lucruri minunate urmeaza sa te astepte…

IULIAN ȘERBAN

1. Ieri am vazut un om fericit! Am zambit… fericirea arata altfel decat mi-o imaginam eu…

Traim intr-o lume a vitezei, oamenii uita sa se bucure de prezent si se grabesc spre viitor. Isi fac griji inutile pentru lucruri care probabil nu o sa se intample niciodata.

Acum ceva vreme m-am angajat intr-un domeniu mai select, unde oamenii trebuie sa fie eleganti, sobrii, sa impuna respect. Intr-adevar echipa din care fac eu parte este formata din oameni tineri care rad mai des, insa majoritatea oamenilor de aici zambesc rar sau fortat.

Si va spuneam totusi ca am vazut fericirea intr-o altfel de forma decat cea pe care mi-o imaginam eu. In mintea mea de corporatista care niciodata nu are suficient timp sa se aranjeze, fericirea inseamna tinerete, siguranta, incredere, frumusete, suplete, sarm, moda, iubire, relatii implinite.Live-now-1024x1024

Totusi fericirea o vedeam de multa vreme la o colega de-a mea care nu…

Vezi articolul original 833 de cuvinte mai mult

Ceaiul de Ghimbir, Cel mai Puternic Medicament Natural

ceai ghimbir

Beneficiile ceaiului de ghimbir

Combate disconfortul digestiv

Prin îmbunătățirea absorbției de substanțe benefice din alimente, ceaiul de ghimbir previne supraalimentația. Servit după mesele îmbelșugate, ajută la recăpătarea controlului asupra digestiei, iar consumat zilnic, poate preveni apariția diareei, flatulențelor, balonării și indigestiei, datorită substanțelor ce țin să tonifieze musculatura tractului digestiv.

Întărește sistemul imunitar

Cantitatea însemnată de antioxidanți din compoziția ghimbirului ajută la reducerea riscului de afecțiuni sau infecții. Pentru a reduce riscul apariției accidentului vascular cerebral, consumați zilnic o ceașcă de ceai de ghimbir. Substanțele active vor împiedica depozitarea grăsimilor pe artere, scăzând nivelul colesterolului ”rău”, prevenind apariției formelor de cancer.

Topește grăsimea

Cura bazată pe ceai de ghimbir reprezintă una dintre cele mai accesibile variante, atunci când vine vorba de pierderea kilogramelor în plus. Consumați, pe lângă cele trei mese principale, ceai de ghimbir, de două ori pe zi.

Ajută la circulația sângelui

Ceaiul de ghimbir este recunoscut pentru proprietatea extraordinară de a asigura o bună circulație a sângelui. Previne formarea cheagurilor, ajutând la transportul oxigenului și substanțelor nutritive în întreg organismul, inclusiv către penis, beneficiind, astfel, de un efect afrodisiac.

Previne artrita reumatoidă

Substanțele chimice din ghimbir împiedică apariția inflamațiilor în organism, prin formarea unei bariere împotriva enzimelor COX-1 și COX-2, acestea fiind totodată utile în tratarea durerilor de spate, crampelor musculare, migrenelor sau a osteoartritei.

Contraindicații

Ceaiul de ghimbir este contraindicat persoanelor cu afecțiuni renale, prin motivul că acesta poate amplifica problemele deja existente.

http://topremediinaturiste.com/ceaiul-de-ghimbir-cel-mai-puternic-medicament-natural/

7 Alimente care ne scapa de toxine

wpid-fb_img_1427108992811.jpgIn aceasta perioada, este foarte posibil sa avem un surplus de toxine in organism, mai ales ca de sarbatori ne-am infruptat cu tot felul de bunatati. Iata cateva alimente cu care poti face „curatenie” in organism!

1. Apa
Daca vrei sa scapi de toxine, fa-ti din apa cel mai bun aliat. Consuma 2 litri pe zi, chiar 3, daca esti o persoana activa si faci sport. Un obicei sanatos este sa consumi pe stomacul gol un pahar cu apa calduta, in care ai adaugat o lingura de ulei de masline.
Apa calda cu sare este o alta reteta care te ajuta ca iti „speli” intestinele si pe care o poti incerca daca nu suferi de hipertensiune. Incalzeste putin un litru de apa si adauga apoi 2 lingurite de sare de mare. Consuma acest amestec dimineata, pe stomacul gol, cel mult 3 zile.
Alte avantaje ale detoxificarii cu apa sunt reducerea semnelor imbatranirii si estompearea aspectul de coaja de portocala, specific celulitei.

2. Sfecla rosie
Te gandesti la ea doar ca varianta de salata cu otet, pe langa felul principal de mancare, insa sfecla rosie ar trebui introdusa cat mai des in alimentatie, mai ales daca vrei sa scapi de toxine. Aceasta leguma este renumita pentru fitochimicale si pentru pentru mineralele continute, care purifica sangele si ficatul. Consumata ca salata sau ca suc proaspat, inainte de mesele principale ale zilei, sfecla rosie iti garanteaza o detoxifiere ca la carte.

3. Varza
Pe langa eliminarea toxinelor, varza curata ficatul, reduce colesterolul si iti garanteaza si un tranzit intestinal bun, deci este bine sa o consumi cat mai des daca, de exemplu, suferi de constipatie cronica. Sucul de varza proaspat contine vitamina C si K, acid folic, calciu si magneziu, dar si o enzima implicata in detoxifiere, benefica si pentru stomac. Consuma suc de varza proaspat inainte de fiecare masa principala.

4. Usturoiul
Consuma des usturoi, pentru ca stimuleaza ficatul sa produca enzime cu efect detoxifiant, eliminand reziduurile care raman la nivelul aparatului digestiv. În plus, usturoiul stimuleaza sistemul imunitar, are efect antiviral, antibiotic si antiseptic. Poti consuma oricat usturoi poti, deoarece nu are reactii adverse, in afara de… mirosul neplacut al gurii.

5. Lamaia
Sucul de lamaie este un adevarat „izvor al tineretii” pentru organism. Pentru rezultate bune, adauga in paharul cu apa cateva lingurite cu suc sau mergi pe varianta feliilor intregi. Lamaia grabeste eliminarea toxinelor si iti ajuta si digestia. În acest scop, bea o cana de apa calda cu lamaie in fiecare dimineata, pe stomacul gol.

6. Cerealele integrale
Ca sa-ti cureti organismul, mizeaza si pe produsele integrale, cum sunt cerealele si orezul brun. Acestea contin vitaminele B, magneziu, mangan si fosfor. Continutul de fibre va ajuta la eliminarea reziduurilor din colon, iar seleniul iti protejeaza ficatul. Consuma cereale dimineata, la micul dejun, iar orezul, pe post garnitura la mesele principale.

7. Anghinarea
Aceasta planta imbunatateste functia hepatica, cu beneficii implicite si in ceea ce priveste eliminarea toxinelor. Anghinarea creste productia de bila, necesara in descompunerea alimentelor si care ajuta organismul sa utilizeze substantele nutritive din hrana. In afara de beneficiile pentru ficat, planta este bogata in fibre, proteine, magneziu, acid folic si potasiu. Se consuma proaspata, iar la frigider poate sta cel mult o saptamana, acoperita cu folie.

Ce trebuie sa eviti
Pentru ca efectele detoxifierii sa fie maxime, este bine sa elimini sau sa reduci consumul de zahar, de cafea, indulcitorii artificiali si alcoolul. Taie de pe lista si:
•    alimentele prajite
•    conservele si afumaturile
•    mezelurile
•    dulciurile (napolitane, biscuiti, bomboane) si foitajele
•    painea alba, spaghetele si alte preparate din faina alba.

sursa:http://www.bzi.ro/top-7-alimente-care-ne-scapa-de-toxine-418211

TU CUM ITI ALEGI MEDICUL STOMATOLOG?

eu la DE 2008Cum iti alegi medicul stomatolog? 

Iata o intrebare fireasca cand ai nevoie de  un dentist, la care gasesti raspunsul intreband prietenii, colegii sau cautand pe internet pe site-urile de specialitate sau de socializare.

Si daca ti s-a parut  grea decizia de a vizita un dentist, ei bine alegerea unuia care sa-ti inspire incerdere, sa-ti placa si sa nu-ti fie frica este si mai grea!

Ce trebuie sa ai in vedere cand alegi un stomatolog?

  •  Experienta-de cand lucreaza, unde si cine il recomanda. Persoanele care-l recomanda sunt de incredere? Aveti aceleasi gusturi, aceleasi preferinte si scara de valori sau fac doar publicitate?
  •  Perfectionarea si educatia continua-merge la cursuri, congrese, specializari, este la curent cu noutatile in domeniu. Un specialist in estetica va stii cum sa-ti faca un zambet de invidiat, un implantolog sa puna implante, un endodont sa faca cele mai bune tratamente de canal.
  • Abilitatea de a-ti explica profesionist si pe intelesul tau  procedurile de care ai nevoie si cum poate el sa te ajute sa obtii ceea ce-ti doresti.
  • Acreditarile date de societatile medicale recunoscute si daca este membru al diferitelor organizatii profesionale locale si internationale.
  • Disponibilitatea si posibilitatea urgentelor, ca sa nu cauti un alt dentist cand te doare  un dinte sau ai un abces, si al tau nu-ti raspunde la telefon.
  • Comforult fizic si psihic in timpul tratamentului-lipsa durerii, mediul ambiant placut, personalul amabil si empatic.
  • Dotarea cabinetului si conditiile de igiena si sterilizare, sa-ti inspire siguranta si comfort, sa nu te trezesti cu alte infectii contactate.
  • Portofoliul si recomandarile de la pacienti cu cazuri similare cu al tau.
  • Estimarea de pret a tratamentului recomandat si posibilitatile de plata-card, numerar, OP, daca  esti asigurat sau abonat beneficiezi  de unele reduceri si gratuitati, daca exista promotii sau bonificatii.
  • Localizarea cabinetului- in vecinatatea domiciliului sau locului de munca, importanta mai ales daca tratamentul este indelungat si presupune mai multe vizite.
  •  Atitudinea echipei si mediul ambiant- sunt foarte importante pentru a te simti bine cand mergi la tratament si a te motiva sa revii cu placere.

Busuiocul, un calmant fara egal

Sursă: Busuiocul, un calmant fara egal

Infuzia din frunze si flori de busuioc se recomanda in caz de crampe abdominale, infectii urinare, dureri de cap, laringita, faringita, gripa, voma si raceala. Consumata zilnic, infuzia ajuta la tratarea si vindecarea cefaleei, colicilor intestinale, ulcerului gastric si colitelor de fermentatie. Infuzia de busuioc este de folos si pentru refacerea stomacului dupa o masa copioasa.

 

De Lucy Visinescu Publicat în sanatate

SANATATEA TA NU ARE PRET

FB_IMG_1426490674432

 

 

 

 

 

 

 

Sanatatea ta nu are pret si spun asta pentru ca aud uneori de la pacienti ca serviciile stomatologice sunt scumpe, nu sunt compensate de asigurari si nu sunt accesibile.

Si atunci le amintesc ca exista promotii cand pot beneficia de reduceri considerabile, ca exista evenimente cum este Pain Free Fridays la Dental Diamonds Studio cand urgentele si controalele sunt gratuite.

Un control de rutina si profilaxia dentara de doua ori pe an te poate scuti de multe dureri si neplaceri, de complicatii ale afectiunilor dentare si de boli generale cum sunt cele cardiace, renale, articulare.

Sanatatea este nepretuita si uitam adesea in iuresul cotidian, amintindu-ne doar cand cadem rapusi de boala sau durerea ne semnaleaza ca ceva este in neregula.

Si daca  tu nu ai grija de tine, atunci cine?

PAIN FREE FRIDAYS! CONTROALE SI URGENTE STOMATOLOGICE GRATUITE IN PRIMA ZI DE VINERI DIN LUNA

wpid-fb_img_1429172398743.jpg

Din recunostinta pentru fidelitatea voastra indelungata, dragii mei prieteni reali si virtuali va ofer controale si tratamente stomatologice de urgenta gratuite (pansamente calmante si drenaje de abcese) in prima zi de vineri a fiecarei luni intre orele 10-20.

Prietenii prietenilor mei sunt si prietenii mei, deci ii astept si pe ei.

Programari la 0744 687 665

Dr. Lucy Visinescu